Categories: Actualitate

A intrat peste el în casă, l-a ameninţat că-l omoară şi l-a jefuit

Incidentul deosebit de grav a avut loc în mu­nicipiul Deva, marţi după-amiază, iar bărbatul tâlhărit n-a mai avut nici puterea să reclame ceea ce a păţit. Fiica sa a sunat disperată la 112 iar autorul a fost prins la scurt timp.
„Poliţia Municipiului Deva a fost sesizată de către fiica unui bărbat că în jurul orei 16:40, un bărbat a intrat, fără drept, în lo­cuinţa tatălui său, din municipiul Deva, şi i-a sustras, ameninţându-l cu moartea, două telefoane mobile şi un kit de supraveghere video. După săvârşirea faptei, bărbatul a fost prins în flagrant pe strada Horea, din municipiul Deva, de către poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică Deva, găsindu-se asupra sa cele două telefoane mobile”, infor­mează Bogdan Niţu, purtător de cuvânt IPJ Hunedoara.
Individul a fost reţinut pentru 24 de ore pen­tru tâlhărie calificată, iar procurorii Par­chetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara vor stabili dacă se impune arestarea sa pre­ventivă. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ANUNŢ VÂNZARE

Vând fotoliu rulant pentru persoane cu handicap, cadru metalic nou, bicicletă medicinală. Relații la telefon…

11 ore ago

Poate te întrebi cine e PPC

Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că e dragoste mare între un personaj de la noi și o…

3 zile ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că a convins cu talentul său de antrenor, fiindu-i…

3 zile ago

Bulina neagră

Vasile R., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală…

3 zile ago

Președintele PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor: Votați-l pe Iulius Bedea! Votați-l pe Iulius, un om devotat orașului și cetățenilor

Ieri, președintele social-democraților hu­nedoreni, Laurențiu Nistor și primarul din Simeria, Iulius Bedea, au susținut o…

3 zile ago