Liberalii vor ca noul executiv să fie învestit până la 1 decembrie 2021.
Cei de la PNL au intrat ieri la negocieri cu social-democrații cu următoarele condiții: premier obligatoriu de la PNL, ministerele să fie ocupate paritar – 50 la sută PNL și UDMR, 50 la sută PSD, rămâne cota unică de impozitar, nu cresc taxe, deficitul rămâne la nivelul și calendarul agreate cu Comisia Europeană, desființarea SIIJ să fie inclusă în programul de guvernare, asumarea proiectului „România Educată”, să existe parteneriat cu Președintele Klaus Iohannis, reforma administrativă, descentralizare, nivelul impozitelor care să se întoarcă la comunitățile locale, inclusiv parte din redevențele pentru activități din subteran, 64 de reforme din PNRR sunt ‘de neatins’.
Liderii liberali din țară au votat dacă să se negocieze cu PSD pentru formarea unui nou guvern. Evident, au fost mai mulți dintre cei pro PSD, decât cei împotrivă.
„Extindem negocierea și cu PSD, USR ul a spus ce-și doreste dintr-o eventuală coaliție de guvernare, acum discutăm și cu PSD ul, program, principii, portofolii. După negocierea cu cele două partide, vom analiza și se va decide în consecință”, a declarat deputatul PNL Vetuța Stănescu (foto), liderul liberalilor hunedoreni pentru MESAGERUL HUNEDOREAN. (S.Popa)
Raportat la evenimentul nefericit petrecut în comuna Pui, în care au fost implicați angajați ai…
Un incident tensionat ar fi avut loc vineri, 30 octombrie 2026, în sediul Primăriei comunei…
Anunțul a fost făcut astăzi de Nistor Laurențiu - Președintele Consiliului Județean Hunedoara Maria Ștefanie…
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara au desfășurat, la data de…
Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată, la data de 29 octombrie a.c., cu privire la…
Decizia taxării parcărilor din zona Policlinicii a fost luată pentru că: 🅿️de multe ori, mai…