A furat cutia cu bijuterii
O cutie cu bijuterii din aur, în valoare de aproximativ 28.000 de lei, a fost sustrasă în Petrila, dar a fost recuperată de polițiști.
„Poliția Petrila a fost sesizată de un bărbat de 50 de ani, domiciliat în județul Constanța, cum că i s-ar fi sustras o cutie cu bijuterii, despre care susține că sunt din aur.
Potrivit verificărilor, bărbatul s-ar fi întâlnit cu fosta concubină, o femeie de 46 de ani, din orașul Petrila, pentru a-și împarți bunurile obținute în timpul relației de concubinaj.
Femeia ar fi venit însoțită de un bărbat de 32 de ani, din Petrila, pentru a asista la împărțirea bunurilor. La un moment dat, acesta ar fi profitat de neatenția fostului concubin al femeii și i-ar fi sustras dintr-o autoutilitară o cutie cu bijuterii (65-70 grame)”, a anunțat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.
În urma sesizării, polițiștii au recuperat bijuteriile în câteva ore și le-au restituit persoanei păgubite. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru furt, iar cercetările continuă pentru clarificarea tuturor circumstanțelor. (A.N.)

