A fost alertă pe Autostrada A1: Sulfat de amoniu pe carosabil, în urma unui accident între două camioane
Ieri, pompierii din Deva și Orăștie au intervenit marți în urma unui accident rutier produs pe autostrada A1 după ce o parte din încărcătura unui autocamion, sulfat de amoniu, a ajuns pe carosabil.
Perimetru de siguranță
„În urma cu puțin timp, pompierii detașamentelor Deva și Orăștie au fost solicitați pentru gestionarea unei situații de urgență generate de producerea unui eveniment rutier pe autostrada A1, km. 367, sens Sibiu – Timișoara. Accidentul s-a produs între două autocamioane, care transportau cauciucuri, respectiv sulfat de amoniu (aproximativ 23 de tone)”, au informat cei de la ISU Hunedoara.
În urma coliziunii, mai mulți saci cu sulfat de amoniu s-au deteriorat, iar o parte din substanță s-a împrăștiat pe carosabil.
Pompierii au instituit imediat un perimetru de siguranță de minimum 300 de metri, au restricționat circulația în zonă și au creat două dispozitive de protecție.
Garda de Mediu a fost informată, fiind analizate soluții pentru gestionarea situației.
Șoferii nu au suferit leziuni și se află în afara pericolului. În plus, nu există scurgeri de combustibil pe suprafața de rulare. (A.N.)


