A dat bani pentru a primi o lucrare academică
O profesoară din Deva a apelat la serviciile unei firme bucureștene în vederea redactării unei lucrări universitare, în sensul ca societatea să-i ofere servicii de consultanță și management de specialitate. Pentru asta a plătit aproape 2.000 de lei.
Și penalități
Doar că n-a mai primit lucrarea și nici banii, astfel că femeia și-a cerut banii înapoi de mai multe ori de la firma în cauză. Cum pe cale amiabilă n-a avut succes, dascălul s-a dus la Judecătoria Deva. Dascălul a cerut pe lângă banii plătiți degeaba și penalități, respectiv o dobândă conform nivelului ratei dobânzii de referință a BNR. Judecătoria Deva a dat dreptate devencei și a obligat firma bucureșteană la plata sumei de 1.785 de lei, ce urmează a se actualiza până la data plății efective în funcție de data inflației, cu titlu de contravaloare servicii de consultanță neefectuate, dar și o dobânda legală penalizatoare, aferentă debitului principal, calculată de la momentul introducerii cererii de chemare în judecată și până la data plății efective. (M. Gânju)