Gura lumii

Gura lumii 7.01.2016

gura-lumii

O funcţie importantă la stat îţi poate aduce beneficii consistente, mai ales de natură materială. Asta ştie şi un angajat al instituţiei, al cărei nume din patru litere se încheie cu litera „F” şi la auzul căruia multor evazionişti le tremură chiloţii de frică. Spun gurile rele că personajul nostru s-a molipsit de năravul potentaţilor zilei şi a trecut la fapte, construindu-şi o vilă impunătoare într-o comună de pe malul Mureşului. A ales cu mare grijă zona, una pitorească şi plină de resurse bune de îmbuteliat. Iar materialele au venit direct la poartă, cu dedicaţie din partea diriguitorilor comunei, care s-au gândit să joace rolul de gazde primitoare. Atunci când cisterna cu beton trecea prin zonă, lăsa o parte din material, iar ce rămânea era turnat în şanţurile săpate pe drumuri, pentru a le aduce la starea iniţială. Lucru practicat şi în alte cazuri, spun cârcotaşii, dar totuşi cu mai multă discreţie. În comparaţie cu situaţia descrisă, unde totul s-a întâmplat în văzul lumii.

Cică multor indivizi le clocoteşte sângele în cap, gândindu-se la apropiatele alegeri, iar din acest motiv iau decizii pripite care uneori sunt în defavoarea lor.  Este şi cazul unui personaj politic din sudul judeţului care vrea cu tot dinadinsul să ajungă pe fotoliul moale de edil. Iar pentru asta ştie că are nevoie de susţinerea unui partid. Altfel, visul său ar trebui pus în cui pentru încă patru ani. Aşa că, omul nostru negociază la stânga şi la dreapta, negociază cu toată lumea, fiind dispus să negocieze chiar şi cu Scaraoschi, având în cap un scop precis. Şanse să fie scos în faţă ar fi avut, spun cârcotaşii, chiar în echipa galbenă din care face parte în prezent. Doar că, recent, şefii săi au constatat după sondări serioase, că alt coleg de-al său este mai aproape de sufletul electoratului, motiv pentru care s-ar fi hotărât să-l tragă pe linie moartă. Lucru pe care l-au aflat şi alţi potenţiali parteneri politici, care i-au cam întors spatele, nedorind să mizeze pe o variantă cu şanse mici de câştig.

One thought on “Gura lumii 7.01.2016

  • E vorba de hotul Serban. Vila si-a construit-o pe Valea Vetelului cu materiale de la firmele pe care le ,,controla,,. 75 la suta din vila e construita din spaga. Din nou Dga-ul si Dna-ul doarme. Vorba vine.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura