Actualitate

Inspectori ITM Hunedoara, de partea celor care muncesc la negru

Nu e prima dată când angajaţi ai statului dau dovadă de rea credinţă şi îi apără tocmai pe cei care încalcă legea şi nu pe cei care, cred ei, mai fraieri, o respectă.
Aşa s-a întâmplat recent, când, în urma unei reclamaţii venită pe adresa redacţiei noastre, am sesizat un abuz. Este vorba despre munca la negru, atât de aspru criticată de inspectorii de la ITM în diferite rapoarte. Numai că se vede treaba, legea nu e aceeaşi pentru toată lumea. În urma sesizării, cum că o directoare comercială de la o firmă mare de materiale de construcţii din judeţ şi-a angajat la negru muncitori pentru construcţia vilei sale, ce credeţi că s-a întâmplat? Ei bine, vă vine sau nu să credeţi, inspectorii de la ITM Hunedoara, adică aceia care trebuie să sancţioneze pe cei care lucrează la negru, dar şi pe cei care angajează la negru, au fost de partea acestora.
Reclamaţia respectivă a fost trimisă şefului instituţiei, Adrian Bozdog. Acesta a dat asigurări că se va trece imediat la verificarea situaţiei reclamate. Ceea ce s-a şi petrecut. Au mers inspectorii de la ITM Hunedoara la faţa locului, dar… ca să-i avertizeze pe proprietarii vilei că vin în control. Şi atunci, ne întrebăm, de ce nu se iau măsuri drastice împotriva acelor salariaţi care în loc să aplice legea, încurajează munca la negru? În aceste condiţii, evident că oamenii şi-au luat măsurile de rigoare, iar când inspectorii de muncă s-au dus, în satul Tâmpa, la verificat, au constatat că lucrurile sunt în regulă. Oare ministrul Muncii, Rovana Plumb, cunoaşte ce fac subordonaţii săi prin judeţul Hunedoara? Cerem pe această cale să ne spună reprezentanţii Ministerului Muncii dacă aceia care plătim impozite la stat mai are rost să le plătim, în condiţiile în care oricum cei care nu fac asta nu păţesc nimic. Şi, dacă e normal ca salariaţi ai statului, plătiţi să-i sancţioneze pe cei care încalcă legea şi se dau de partea acestora, mai pot sta pe funcţii. (S. Popa)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura