Turneu de fotbal rezervat copiilor, la Simeria
Patru echipe de fotbal din judeţul Hunedoara şi una din Sibiu, formate din copii născuţi în anii 2004 şi 2005, vor participa la turneul dotat cu Cupa „Zilele oraşului Simeria”. Întrecerea este organizată de clubul CFR Simeria şi va avea loc mâine, 30 august, pe Stadionul „CFR Simeria”.
Se joacă în sistem campionat
La startul turneului se vor alinia echipele FC Hunedoara, CSA Aurul Brad, Victoria Călan, CFR Simeria şi Voinţa Sibiu. Meciurile se vor juca în sistem campionat, fiecare cu fiecare, iar la final echipa care va acumula cele mai multe puncte va fi declarată câştigătoare. Se vor acorda cupe, pentru echipele de pe podium, medalii pentru componenţii echipei câştigătoare, diplome pentru fiecare echipă, precum şi diplome şi trofee pentru „cel mai bun jucător”, „cel mai bun portar”, „golgheterul competiţiei” şi câştigătorul concursului „cel mai bun executant de penalti”. Programul meciurilor este următorul: ora 09.00, CFR Simeria – FC Hunedoara; Aurul Brad – Victoria Călan; ora 09.40, CFR Simeria – Voinţa Sibiu; FC Hunedoara – Victoria Călan; ora 10.20, CFR Simeria – Victoria Călan; Aurul Brad – Voinţa Sibiu; ora 11.00, FC Hunedoara – Aurul Brad; Victoria Călan – Voinţa Sibiu; ora 11.40, CFR Simeria – Aurul Brad şi Voinţa Sibiu – FC Hunedoara.
Sâmbăta trecută s-a desfăşurat un turneu similar rezervat copiilor născuţi în anii 2002-2003 care a fost câştigat de Arsenal Craiova, echipa gazdă CFR Simeria ocupând locul secund.


