ActualitateFlash

Se întoarce după gratii, alături de Simota şi Litera

03 alin simotaLoredana Goangă

 Magistraţii de la Tribunalul Hunedoara s-au pronunţat în privinţa celor două cereri depuse de omul de afaceri Alin Simota (foto), dar şi de procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Hunedoara, în ceea ce îl priveşte pe Gheorghe Bota, inculpat în acelaşi dosar.

Au drept de contestaţie
Ieri, judecătorul a făcut pronunţarea în privinţa celor două cereri depuse în dosarul Simota&Litera. Astfel, Alin Simota rămâne în continuare în arest preventiv la Penitenciarul Aiud, după ce i-a fost respinsă cererea de înlocuire a măsurii de cercetare în stare de arest, cu cea de arest la domiciliu, sau control judiciar. Totodată, Gheorghe Bota se va întoarce după gratii pentru 30 de zile, în cazul în care hotărârea devine definitivă, deoarece instanţa a admis cererea formulată de DIICOT – Biroul Teritorial Hunedoara. Iniţial, şi Bota a fost arestat preventiv, dar în luna martie, magistraţii au hotărât să îi înlocuiască această măsură cu cea de arest la domiciliu. Din cauză că inculpatul a încălcat una dintre obligaţii, procurorii au cerut ca bărbatul să se întoarcă în arest, iar instanţa hunedoreană le-a admis cererea. Hotărârile nu sunt definitive, cei doi având drept de contestaţie în termen de 48 de ore. În cazul în care acest lucru se va întâmpla, dosarul va fi înaintat Curţii de Apel Alba Iulia.
În prezent, dintre cei 14 inculpaţi din acest dosar, numai Alin Simota şi Cristian Litera se află în stare de arest preventiv.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura