Pachete cu alimente pentru sărmanii Devei
Persoanele cu venituri modeste din Deva sunt ajutate să aibă un Paşti puţin mai lipsit de griji, iar administraţia publică din Deva a alocat fonduri pentru ajutorarea a 1.000 de familii nevoiaşe.
Fiecare pachet acordat conţine câte un kilogram de făină, un kilogram de orez, un kilogram de cârnaţi, un caltaboş, două pateuri, două conserve de carne de porc şi câte un pachet de spaghete.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Municipiului Deva, Camelia Cotoară, trei categorii de persoane au primit asemenea pachete, respectiv beneficiarii de ajutor social, persoanele cu handicap grav cu însoţitor care figurează în evidenţele Serviciului Public de Asistenţă Socială şi familiile care beneficiază de alocaţii de întreţinere. Pentru aceste persoane cu venituri modeste, ajutorul de la primărie a fost ca un balon de oxigen şi oamenii s-au îngrămădit în aceste zile la Cantina Socială să ridice alimentele. (C. Cosman)