BĂRBAȚI BĂNUIȚI DE COMITEREA MAI MULTOR INFRACȚIUNI, REȚINUȚI PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTI
Polițiștii din Vulcan au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 23 de ani, din aceeași localitate, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de agresiune sexuală, lovire sau alte violențe și nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție. Într-un alt caz, polițiștii din Călan au luat aceeași măsură față de un bărbat de 46 de ani, din orașul Călan, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu și amenințare.
Conform verificărilor, în luna aprilie a.c., o femeie de 28 de ani, din Vulcan, a sesizat poliția cu privire la faptul că ar fi fost agresată sexual de o persoană necunoscută, în timp ce se deplasa spre domiciliu împreună cu o altă tânără.
În urma cercetărilor, polițiștii au identificat presupusul autor al faptei, un bărbat în vârstă de 23 de ani, din municipiul Vulcan, împotriva căruia au emis un ordin de protecție provizoriu.
Ulterior, la data de 17 iulie a.c., femeia de 28 de ani a reclamat faptul că bărbatul s-ar fi apropiat de locul în care ea s-ar fi aflat, încălcând astfel măsurile dispuse prin ordinul de protecție.
În urma administrării probatoriului, la data de 21 iulie a.c. polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului în cauză pentru 24 de ore, acesta fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva.
Acesta urmează să fie prezentat, în cursul zilei de azi, procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, cu propuneri legale. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de agresiune sexuală, lovire sau alte violențe și nerespectarea prevederilor ordinului de protecție.
Într-un alt caz, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Călan au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 46 de ani, din orașul Călan, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu și amenințare.
În fapt, la data de 21 iulie a.c., în jurul orei 10:20, polițiștii au fost sesizați de către o femeie de 41 de ani, din orașul Călan, care a reclamat faptul că un vecin ar fi pătruns fără drept în locuința sa și ar fi amenințat-o.
Din primele verificări, între cei doi ar fi avut loc un conflict verbal, iar bărbatul ar fi refuzat să părăsească locuința femeii, manifestând un comportament agresiv.
În urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, acesta fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele.

