Actualitate

Accident rutier pe DN 66, în municipiul Petroșani

La data de 12 iulie 2026, în jurul orei 18:20, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată, prin apel la SNUAU 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 66, în zona Colegiului Național „Mihai Eminescu”, din municipiul Petroșani.

 

Din primele verificări efectuate la fața locului de polițiștii rutieri, s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 38 de ani, din municipiul Lupeni, aflat la volanul unui autoturism, în timp ce se deplasa din direcția Petroșani – Petrila, nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea benzii de circulație, intrând în coliziune cu o motocicletă care circula regulamentar pe prima bandă, condusă de un bărbat în vârstă de 35 de ani, din municipiul Petroșani.

 

În urma impactului, motociclistul și pasagera aflată pe motocicletă, o tânără în vârstă de 28 de ani, din municipiul Petroșani, au suferit leziuni și au fost transportați la Spitalul de Urgență Petroșani pentru acordarea de îngrijiri medicale.

 

Conducătorul motocicletei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul autoturismului a fost, de asemenea, testat, rezultatul fiind negativ. Celor doi conducători de vehicule l-au fost recoltate probe biologice de sânge, conform procedurilor legale.

 

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier, în cauză fiind întocmit dosar penal.

 

Recomandări preventive:

 

* Schimbați banda de circulație numai după o asigurare temeinică și semnalizarea intenției.

* Respectați regulile de circulație și adaptați permanent conduita la condițiile de trafic.

* Nu conduceți vehicule după consumul de alcool sau alte substanțe care pot afecta capacitatea de a conduce.

* Motocicliștii și pasagerii acestora trebuie să poarte întotdeauna echipament de protecție și cască omologată.

Un comentariu la „Accident rutier pe DN 66, în municipiul Petroșani

  • Pingback: Accident rutier pe DN 66, în municipiul Petroșani – Portal Știri România

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura