Copilăria, celebrată la Certeju de Sus. A fost o zi în care fericirea a triumfat, iar cei mici s-au bucurat
Magdalena Șerban
Frumusețea de a fi copil stă în lipsa grijilor, în capacitatea de a te bucura sincer de lucrurile simple și în lumea magică a jocului. Pentru cei mici, fiecare zi este o nouă aventură, imaginația nu are limite, iar iertarea și dragostea vin necondiționat. Să fii copil este esențial pentru dezvoltarea ta ca individ. Însă pentru toate acestea, e nevoie de un cadru optim, creat de adulți. La Certeju de Sus, de 1 Iunie nu a fost doar un simplu eveniment dedicat copilașilor, ci s-a desfășurat un adevărat festival al copilăriei, în organizarea Asociației Faeragul, în parteneriat cu Asociația Oameni și Fapte și cu sprijinul Primăriei Comunei Certeju de Sus. Cu toții și-au dat mâna pentru ca lumea copiilor să fie posibilă pentru oricine a dorit să se alăture.

Se revăd anul următor
,,Este un parteneriat gândit pentru a aduce astfel de momente de bucurie. Ne-am aflat la cea de-a doua ediție și dezideratul nostru e de a continua în fiecare an. Indiferent de contextul economic sau de orice alte piedici, copiii nu trebuie să fie marcați de obstacolele adulților, așa că vom merge mai departe cu asemenea manifestare. A fost o zi în care deși vremea nu a fost prietenoasă de vreo două ori, nu ne-a pus totuși stop la desfășurare. Programul a inclus jocuri interactive pentru copii, veselia de a simți cum e să te dai în tobogane gonflabile atât cât poftești, fotbal, volei și badminton, activități recreative, surprize și momente speciale pentru cei mici. Toată lumea care a dorit să vină, chiar și din afara comunei noastre, a avut acces. Nu am restricționat prezența. Între copii trebuie să existe egalitate. Au fost concursuri cu premii, de la cele de creativitate și până la cele sub formă de joc, evident, în spiritul copilăriei. Câștigătorii au fost recompensați cu premii, fiecare pe măsură ce câștiga putând să-și adjudece singur premiul dorit, din multitudinea pusă la dispoziție. Premile oferite au fost gândite să încurajeze jocurile în familie și grup, de la Rummy, șah, Monopoly, Catan, până la premii în electronice. Le mulțumesc partenerilor noștri care au făcut posibilă această reuniune, părinților, bunicilor și cu precădere copiilor care ne-au împărtășit din puterea zâmbetului și a inocenței. La mulți ani cu mult bine și un viitor de succes. Mulțumiri speciale reprezentanților Salvital și reprezentanților ISU Hunedoara, care le-au făcut și o demonstrație educativă despre ce înseamnă stingerea unui incendiu, resuscitare și acordare de prim ajutor. Am făcut și voi face tot ce ține de mine ca și copiii din mediul rural să se poată bucura de aceleași condiții și experiențe ca și cei din mediul urban, egalitatea trebuie manifestată în toate acțiunile și proiectele noastre”, a transmis primarul din Certeju de Sus, Alexandru Luca. De asemenea, pentru cei mari, nu a lipsit punctul culinar, de la popcorn, clătite, căpșune și grătare, putând să-și aleagă cu ce să se răsfețe.

Gând la Zilele Comunei și la serile de film
Legat de agenda pentru 2026 în ce privește alte acțiuni de socializare, edilul spune că ar fi în calcule Zilele Comunei, care de regulă au loc în luna august, însă doar luna viitoare se va ști exact dacă se vor organiza sau dacă vor fi făcute, dar la un nivel mai mic, nu unul de envergură. Cifrele bugetare vor dicta desfășurătorul. ,,Dorința noastră este să aducem posibilitatea de interacțiune, cu veselie, în rândul comunității, dar ca peste tot, trebuie să ținem cont de ce bani am putea aloca. Avem moștenire generoasă a datoriilor și anul acesta vrem să o rezolvăm, ca să nu ne mai chinuie și în anii ce vin. Nu mă plâng, sunt conștient de ce am preluat, dar treptat, trebuie rezolvate. Vor mai fi și seri de film, care au fost apreciate și în trecut. Cu popcorn, răcoritoare și multă relaxare. Asociația Făeragul împreună cu Primăria Comunei Certeju de Sus va continua angajamentul față de comunitate și anul acesta, oferind cadrul de a uni comunitatea prin acțiunile și evenimentele ce vor urma: Seri de film, Bicicleta Prieteniei, BikeFest Certej și multe altele”, a mai precizat alesul local.

