Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zona noastră, care se dă mai tare decât este, susține că a câștigat un post, cu bani mulți, datorită profe­sio­na­lis­mului său. Păcat că nu se premiază prostia, spun zvonerii de ser­viciu. Cică respectivul a fost dat afară de unde lucra, deoarece mai mult a furat decât a lucrat pentru co­mu­ni­tate. În aceste con­di­ții, cuiva i s-a făcut milă de el și i-a dat un nou job. Cârcotașii poves­tesc că acum, sal­va­torul său suferă din cauza omului nostru, pentru că acesta din urmă îl vorbește de rău pe la spate și spune de el numai minciuni.

 

Gurile rele au aflat și acum șușotesc pe la colțuri că un personaj schimbă nevestele ca pe șosete. Zvonerii sus­țin că omul se plic­tisește foarte repede și atunci bagă divorț. Sau se îndrăgostește foar­te repede, arată câr­co­tașii din zonă. Iar când divorțează cică omul își angajează fostele la stat, că e mai simplu așa, și lefurile sunt mult mai mari în ad­ministrația publică. Gu­rile rele susțin că per­sonajul, care lucrează și el la stat nu mai știe la cine să mai apeleze ca să rezolve pro­ble­mele angajărilor fos­te­lor, altfel ele îl ame­nin­ță cu tot felul de scan­daluri.

Un comentariu la „BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

  • Pingback: BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI – Portal Știri România

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura