Actualitate

Polițiștii din Călan au identificat și reținut un tânăr bănuit de tentativă la tâlhărie calificată

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Călan au identificat și dispus măsuri preventive față de un tânăr de 21 de ani, din orașul Călan, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată.

La data de 8 mai 2026, în jurul orei 12:00, un bărbat de 85 de ani s-a prezentat la sediul Poliției Orașului Călan și a sesizat faptul că, în data de 6 mai 2026, în jurul orei 18:00, în timp ce se afla în apropierea unui magazin alimentar din oraș, ar fi fost agresat fizic de către o persoană necunoscută.

Din verificările efectuate de polițiști a reieșit faptul că persoana vătămată ar fi fost abordată de un bărbat care i-ar fi solicitat o sumă de bani, iar după ce aceasta a refuzat, agresorul i-ar fi aplicat o lovitură în zona feței, provocându-i suferințe fizice.

În urma activităților desfășurate cu operativitate de către polițiștii din cadrul dispozitivului de menținere a ordinii și siguranței publice, cel bănuit al faptei a fost identificat în scurt timp și condus la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată.

Față de tânărul de 21 de ani, bănuit de comiterea faptei, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva, urmând să fie prezentat unității de parchet competente în vederea dispunerii măsurilor legale.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs fapta.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura