BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI
Blestemele s-au întors împotriva sa, iar acum degeaba își pune cenușă-n cap, că are soarta pecetluită. Gurile rele dintr-o urbe din regiunea cu lămpașe spun că un funcționar, activist pentru dreptate, ori cel puțin așa pretinde el, a făcut-o de oaie din cauza gurii slobode. Și-a dat seama că a greși și a încercat să dreagă busuiocul, dar zarurile au fost deja aruncate iar superiorul său l-a trecut pe lista indezirabililor. Cârcotașii spun că la disponibilizarea anunțată peste câteva luni, răzvrătitul – amator de boscoane – va fi în capul listei de plecări.
Vorbesc cârcotașii de serviciu că la o instituție din zonă, unde se fac angajări pe bandă rulantă, prin concursuri aranjate, un funcționar public a fost trimis la niște cursuri de specializare, deși omul mai are puțin până la pensie. Zvonerii spun că respectivul a fost la mare, cu toată familia, cu ocazia acestor cursuri, toată lumea pe banii instituției. Și, mai spun gurile rele, se pare că nu e singurul funcționar trimis la astfel de cursuri care nu se mai justifică. Cârcotașii cică ne vor mai spune și de alte cazuri de acest gen.

