S-a dat drept preot și a păcălit o femeie de 70 de ani din Lupeni să cumpere oale și cuțite cu 800 de euro. Bărbatul este cercetat pentru înșelăciune
Un bărbat de 29 de ani, din județul Mureș, este cercetat de polițiștii din Lupeni după ce ar fi înșelat o femeie de 70 de ani, prezentându-se drept preot.
Seturi de oale
Potrivit polițiștilor, victima a fost abordată de un bărbat aflat la volanul unui autoturism, care s-a recomandat ca fiind „preot” și i-a oferit transportul până acasă. În timpul discuției, acesta
i-a spus femeii că dorește să îi facă un dar și i-a arătat mai multe cutii cu obiecte de uz casnic.
Ajuns la domiciliul acesteia, individul i-a prezentat oale și seturi de cuțite, reușind să o convingă să plătească 800 de euro pentru două seturi de vase și trei seturi de cuțite. După ce a primit banii, bărbatul a plecat imediat.
În urma cercetărilor efectuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Lupeni, a fost identificat un bărbat de 29 de ani, din județul Mureș, bănuit de comiterea faptei. Anchetatorii continuă verificările sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea întregii activități infracționale.
Recomandări preventive ale polițiștilor:
Polițiștii atrag atenția cetățenilor, în special persoanelor vârstnice, să fie extrem de precauți în relația cu necunoscuții care se prezintă ca reprezentanți ai unor instituții sau ai mediului religios și care oferă spre vânzare diverse bunuri.
• Nu permiteți accesul în locuință persoanelor necunoscute, indiferent de pretextul folosit.
• Nu efectuați plăți în numerar pentru produse scumpe, fără acte sau documente fiscale.
• Solicitați întotdeauna legitimații de serviciu și verificați identitatea celor care pretind că reprezintă o instituție.
• În caz de suspiciune, sunați imediat la 112 sau anunțați cea mai apropiată unitate de poliție.
Poliția continuă acțiunile de informare și prevenire a faptelor de înșelăciune, mai ales a celor care vizează persoanele vulnerabile sau în vârstă.

