Sport

Succes „cu cap”, al zecelea din actuala stagiune!

Claudiu Sav

Echipa noastră a bifat a zecea vic­torie stagională, după 0-1 la Bistriţa, pe terenul Gloriei. Unicul gol al în­tâl­nirii din etapa a XII-a a venit în repriza a doua de la Ion Cărăruş, după o fază fixă executată foarte bine de Sergio Ribeiro.

Mingi lungi
Întâlnirea de pe „Jean Pădureanu” a început, în linii mari, ca aproape toate confruntările disputate de alb-albaştrii în acest sezon: cu o posesie prelungită de partea noastră, respectiv cu „în­cer­cări” ofensive ale adversarilor, care au mizat pe mingi lungi, trimise pe Valen­tin Alexandru şi Mensah. De altfel, cele mai importante ocazii de gol au venit chiar de la primul. Mai întâi în minutul şapte, când a încercat să îl învingă pe Sandu cu o lovitură de cap, din careu, dar portarul nostru a respins de sub bară, apoi în minutul 20, când a trimis, din întoarcere spre „lung”, Codruţ fiind, din nou, pe fază. La poarta opusă, Pîrvulescu (9) şi Filip Ilie (23), i-au testat vigilenţa lui Avram, cu şuturi din in­teriorul careului, pentru ca şansa cea mai bună de a „mişca” tabela să vină în minutul 25, când acelaşi Valentin Alexandru a trimis în transversală, din 10 metri, o minge venită bine din flan­cul drept.

Aproape de gol
În repriza a doua, nou-intratul Chu­kwu (care i-a luat locul în teren chiar lui Valentin Alexandru) a trimis cu capul, peste poartă, după o fază fixă din dreap­ta a gazdelor, pentru ca la scurt timp „apetitul” ofensiv al Gloriei să se di­mi­nu­e­ze, suficient cât băieţii lui Florin Maxim să facă pasul în faţă şi să treacă, cu mult calm şi tact, la conducerea jocului. În minutul 63, Neacşa a fost aproape de gol, cu un şut-centrare scos de sub bară, în ultimul moment, de Avram – fază ce avea să „pre­ves­tească” golul corvinist! În minutul 65, Ribeiro a executat exce­lent o lovitură liberă din stânga, Cărăruş le-a luat faţa fundaşilor adverşi şi a trimis, cu capul, direct în vinclu, fără vreo şansă pentru portarul gazdelor. Bistri­ţenii au încercat apoi să intre în joc, fără a fi însă prea concreţti, mingile trimise direct în faţă către Chukwu sau Effiom fiind „pradă uşoară” pentru defensiva noastră con­dusă de Florin Ilie şi Ma­no­lache. Ba mai mult, puteam închide, de­fi­nitiv, meciul în minutele suplimentare, când Pîrvu­lescu – scăpat bine în flancul stâng l-a „lobat” pe Avram, din afara careului, dar mingea a căzut pe plasă! N-a mai contat, pentru că fluierul final i-a sur­­prins pe corvinişti într-o horă a bu­cu­riei la centru, după a şasea victorie „a­fa­ră” din şapte posibile şi un şir al invinci­bi­lităţii prelungit cu încă 90 de minute.

Concentrați
„Am spus-o şi înaintea jocului, era foarte important să obţinem toate punctele din această deplasare. Era important să rămânem constanţi, la asta am şi lucrat, despre asta am şi vorbit cu băieţii în aceste zile. Trebuia să fim la fel de atenţi, la fel de con­cen­traţi, pentru că – aşa cum aţi văzut şi astăzi – se putea întâmpla orice… ei au fost foarte combativi, au arătat agre­si­vitate şi astăzi, la fel ca în precedentele etape. Mă bucur şi pentru reuşita noastră, lucrăm zi de zi la antrenament astfel de lucruri, am mai avut câteva posibilităţi în acelaşi registru, cred că am arătat calm şi maturitate, sunt fericit că am marcat şi, la fel, că nu am primit gol! Am închis bine interii, i-am obosit, poate doar în prima repriză mi-aş fi dorit să fim mai exacţi, mai rapizi în decizii. În rest, cred că e o victorie meritată”, a spus, la final, antrenorul echipei noastre, Florin Maxim.
Gloria Bistriţa (antrenor Nicolae Grigore): Avram – Salka, Chindriş, Burdeţ (cpt.), Vişinar, Şofroni (81, Bodescu) – Cavar (81, Mogoş) – Tavares (32, Cristea), Chiorean, Mensah (60, Effiom) – V. Alexandru (46, Cukwu)
Corvinul Hunedoara (antrenor Florin Maxim): Sandu – P. Albino, Fl. Ilie, Manolache, Pădurariu (89, Zanc) – Bradu (80, Hayatu), Cărăruş – Neacşa (cpt.), Ribeiro, Pîrvulescu – Fil. Ilie (73, Okoro).

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura