Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un șef mai mic se zbate să-i convingă pe șefii mai mari că e trup și suflet alături de ei. Asta zice dimineața, dar seara se duce la un amic, fost șef și el, că­ruia îi toarnă tot ce fac colegii săi. Dacă este vreunul care nu face ce i se transmite de la îm­părăția veche, e vai de el, curg amenințările și alte lucruri urâte. În a­ceste condiții, oamenii se tem chiar că-și vor pier­de locurile de mun­că, așa de mare este influența vechilor șefi. Cârcotașii povestesc că speranța acestora este ca un personaj cu mare influență în toată povestea asta, cu ac­ces la bănet, să își dea demisia.

 

Spun cârcotașii pe la colțuri că un personaj din zona noastră a reu­șit până acum să se men­țină pe post, deși a fă­cut afaceri de afaceri cu banii publici. Zvo­nerii de serviciu susțin că omul nostru a fentat până acum pe toată lu­mea, a băgat bani în bu­zunarele sale în con­tinuare, continuând să mintă și să facă prac­ticile sale nelegale. Dar, cum totul are un sfâr­șit, se pare că și res­pec­tivul de care vor­bim are zilele nu­mă­rate pe post. Cârcotașii se distrează și ei, de­oa­rece așteaptă de multă vreme ziua în care o­mul de care vorbim va fi înlocuit din funcție.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura