Gura lumii
Vorbesc gurile rele că acum, cu toată reorganizarea asta a sistemului bugetar, un angajat de la o instituție din orașul cu cetate a găsit o modalitate simplă să își păstreze postul. A mers la șeful sau direct și i-a propus acestuia o sumă frumușică pentru a rămâne pe post. Omul, susțin zvonerii de serviciu, a fost sincer. Atâta a putut el oferi, deși știe că nu a făcut niciodată performanță. Gurile rele povestesc că șeful acestuia a numărat banii și i-a aruncat pe masă, spunând că e prea puțin ca să suporte prostia salariatului în continuare.
Spun cârcotașii de serviciu că la o unitate din zonă lucrurile au scăpat de sub control. Cică oamenii nu mai ascultă de boss-ul lor, după ce acesta s-a compromis total. Cică gurile rele au aflat și acum povestesc pe la colțuri că omul nostru s-a distrat recent într-un local de fițe, a băut bine și apoi a făcut tâmpenii. Angajații au auzit de isprava lui și de atunci nu mai ascultă nici un ordinul de-al lui. Șeful de care vorbim e disperat, șușotesc zvonerii pe la colțuri, că nu poate funcționa nimic în acest fel. Ar mai fi o soluție, spun gurile rele, ca el să fie de acord cu creșterea lefurilor angajaților de acolo, sau măcar a unora.

