Comunitate

Pestişu Mic: Sănătatea comunităţii, evaluată GRATUIT

Magdalena Șerban
Mediul rural nu beneficiază de ace­leași condiții pe care le are aproape urbanul. Iar de sănătate e nevoie peste tot. Așa că mulți primari de co­mune sprijină sau organizează acțiuni medicale dedicate comunității pe care o conduc. Edilul din Pestișu Mic este unul dintre ei. Aici, în data de 27 iulie, la căminul cultural din localitatea principală, în intervalul orar 09:00 – 14:00 va avea loc o acțiune umani­tară, în organizarea SC PĂSTREAZĂ SPERANȚA SRL, SC CAROLL MED SRL în parteneriat cu CLUBUL ROTARY DEVA și în colaborare cu Primăria Comunei Pestișu Mic.

Prevenția alungă medicamentele
„Dr. Radu Carollina, medic primar Boli Infecțioase și specialist Boli Endocrine, atestat Ecografie Generală, dr. Mocian Flavius, medic primar Chirurgie ge­nerală, atestat Senologie şi dr. Radu Mircea Adrian, medic rezident anul 5 Endocrinologie, vor efectua în mod gratuit ecografii și consultaţii în limita competențelor și a spe­cializărilor, într-o campanie gratuită de screening a stării de sănătate a populaţiei din comuna Pestișu Mic (pentru 20 de pacien­te). Acţiunea se desfă­şoară la Căminul Cultural din satul Pestişu Mic, cu respectarea normelor igienico-sanitare și legale în vigoare. Aceste manopere de ecografii și con­sultații se desfăşoară cu aparatura din dotarea SC PĂSTREAZĂ SPERANŢA SRL și a SC CAROLL MED SRL, apa­ratură de ultima generaţie. Pentru buna desfășurare a acțiunii, vă rugăm să ne contactați telefonic pentru programări, la numărul 0254/735735 sau la sediul Primăriei Comunei Pestișu Mic (per­soane de contact: Pavel Diana, Iohan Alexandra și O­prean Mirela). Vă doresc mul­tă sănătate”, a transmis pri­marul din Pestișu Mic, Daniel Dobruţchi (foto).

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura