Comunitate

Deva, oraşul crizantemelor

Magdalena Şerban

Cei de la Serviciul Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală Deva (S.P.Î.G.M) vor ca în această toamnă, crizantemele plantate în jardinierele Flower Dome să dea culoare urbei, dat fiind faptul că şi în anii trecuţi au fost foarte apreciate de deveni şi nu numai.
„În locul muşcatelor care au ieşit din termen, am optat pentru crizanteme, fiind flori de sezon. După cum se ştie, am extins reţeaua de Dome-uri şi arcadele florale, pentru a bucura privirea trecătorilor şi a înfru­museţa partea peisagistică a muni­cipiului. Aşa că pot fi admirate în sensurile giratorii, în faţa Casei de Cultură, în zona sediului administrativ etc. O parte din muşcate o să fie păstrată pentru la anul, bineînţeles, vorbim de florile care nu sunt uscate, iar restul se aruncă. Din păcate, nici florile nu mai sunt ca pe vremuri, să reziste mult timp, ci sunt cultivate în format hibrid, mai exact sezoniere. Ne ocupăm de ele oferindu-le tratamentele corespunzătoare şi aşa reuşim să le menţinem mai mult, dar facem ce putem. Tot ca o noutate, ne apropiem de finalizarea tăiatului ierbii şi a gardului viu, aflându-ne în proces de toaletare prin spatele blocurilor, cartat pe cartiere. Onorăm, în continuare, solicitările primite prin asociaţiile de proprietari şi care sunt avizate de către acestea“, a precizat Irinel Faur, directorul S.P.Î.G.M. Deva. Acesta a mai spus că devenii pot transmite instituţiei sugestii, propuneri sau opinii, la nr. de telefon 0254-233.588 (inclusiv în perioada weekend-ului) sau 0744-354.828 (persoană de contact Ovidiu Oltean).

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura