Gura lumii

Gura lumii, 10.12.2019

Ceartă mare într-o organizaţie de partid odată cu numirile pe funcţii din judeţ. Cică spun zvonerii de serviciu că unii dintre membrii din organizaţia cu pricina au plecat nervoşi şi tot bombănind de la o şedinţă unde s-au analizat propunerile pentru viitorii şefi de la instituţiile judeţene. Cârcotaşii se distrează din acest motiv, că acum oamenii au ajuns la miere şi lapte, dar au început să se certe şi să se jignească între ei. Gurile rele susţin că una dintre propuneri i-a pus pe jar pe colegi, aceştia fiind nemulţumiţi de modul în care a fost făcută aceasta, nu că ar avea ceva personal cu cel propus să ocupe o funcţie importantă într-o instituţie din judeţ.

Spun gurile rele că doi politicieni au ajuns prieteni la cataramă, acum, că sunt pe punctul de a-şi pierde ambii funcţiile pe care le deţin, după ce i-a pus partidul acolo. Zvonerii de serviciu povestesc pe la colţuri că respectivii pot fi văzuţi zi de zi pe la o cafenea din oraş, analizând situaţia şi făcând calcule, pe unde se pot duce, acum, că nu mai sunt la putere. Cei doi nu prea au făcut mare lucru pentru partid, dar au primit funcţii cu salarii babane. Acum, aceştia vor să îşi rezolve alte joburi, la fel de bine plătite şi dacă se poate, să nu facă nimic pentru banii respectivi.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura