Comunitate

Reşedinţa judeţului, spre un oraş ecologic şi durabil

Ieri, la Primăria municipiului Deva a avut loc prima întâlnire din cadrul proiectului BEACON (Bridging European and Local Climat Action), finanţat de Ministerul Mediului din Germania, care sprijină cinci municipalităţi din România, printre care şi Deva, interesate de dezvoltarea şi implementarea de proiecte şi strategii concrete, care să creeze un mediu stabil din punct de vedere ecologic, social şi economic pentru generaţiile prezente şi cele viitoare.

Proiectul se derulează pe o perioadă de trei ani (2018-2021) şi este coordonat la nivel naţional de Asociaţia ”Oraşe Energie România” (OER). În proiect sunt implicate 34 de oraşe din şase ţări europene – Germania, Portugalia, Grecia, Polonia, Republica Cehă şi România (cu cinci municipalităţi: Alba-Iulia, Buzău, Deva, Râmnicu Vâlcea şi Zalău).
Scopul principal al proiectului este conectarea autorităţilor locale din România care caută soluţii pentru o dezvoltare durabilă a comunităţii locale cu municipalităţi din Germania, Portugalia, Grecia, Polonia şi Republica Cehă.
Beneficiile proiectului pentru municipalitate sunt: consiliere tehnică şi instruire pentru dezvoltarea şi implementarea cu succes a proiectelor locale care promovează o societate cu emisii scăzute de CO2; consultanţă de specialitate pentru dezvoltarea şi/sau implementarea unui proiect sau a strategiei de reducere a emisiilor de carbon; acces la consiliere şi instrucţiuni privind dezvoltarea locală sustenabilă; suport pentru activităţile de comunicare şi creştere a gradului de conştientizare; participarea la două conferinţe europene (în Heidelberg/Germania şi Varşovia/Polonia), care să permită crearea condiţiilor de punere în aplicare cu succes a proiectelor ce vizează scăderea emisiilor de carbon la nivel local; participarea la seminarii regionale (în Republica Cehă, Polonia şi România) pentru creşterea competenţelor şi a cunoştinţelor în domeniu; participanţii abordează aspecte privind atenuarea schimbărilor climatice şi de dezvoltare locală sustenabilă.
Pe parcursul derulării proiectului BEACON, 20 de şcoli din România participă la campaniile de economisire a energiei, printre acestea numărându-se şi două unităţi de învăţământ din municipiul Deva: Colegiul Tehnic ”Transilvania” şi Colegiul Tehnic Energetic ”Dragomir Hurmuzescu”. (D.G.)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura