Val de investiții, la Ilia. Energie verde gratuită și curent electric, dar cu consum redus și costuri diminuate
Magdalena Șerban
Proiectele cu finanţare obținută prin Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) înseamnă fonduri importante pe care autorităţile locale le pot utiliza pentru modernizarea şi extinderea reţelelor de utilităţi publice din mediul rural şi din urbanul mic. Ele se traduc în infrastructură modernă, costuri mai mici pentru administrații și servicii publice mai bune pentru cetăţeni. Ilia este una dintre comunele care nu a ratat trenul în ce privește atragerea banilor nerambursabili, la ora actuală, unul dintre proiectele câștigate și care ia calea lucrărilor propriu-zise este cel legat de iluminatul public.
S-a dat ordinul de începere
,,În 26 ianuarie 2026, am semnat contractul de finanțare pentru un proiect din fonduri de mediu prin care se va realiza modernizarea sistemului de iluminat public, asigurând eficientizarea energetică a acestuia. Apoi, am trecut la contractarea și efectuarea studiului de fezabilitate care a și fost finalizat. S-a eliberat certificat de urbanism pentru elaborarea proiectului tehnic, am încheiat contract pentru întocmirea proiectului tehnic și a fost și el finalizat, eliberându-se autorizația de construire pentru lucrările care sunt necesare pentru montarea a 21 de stâlpi prevăzuți cu panouri fotovoltaice, ceea ce constituie o extindere a iluminatului public în localitatea Ilia. În urma acestui PT s-a eliberat autorizația de construire și s-a parafat contractul de execuție a lucrărilor și s-a dat ordinul de începere. De îndată ce vremea va fi favorabilă și se vor menține aceleași condiții atmosferice prielnice, vom trece la munca în teren. Implementarea acestui demers investițional înseamnă o economie a consumului energetic aferent iluminatului public de 40%, ceea ce implică bani mai puțini cheltuiți de la bugetul propriu. Vrem să reducem cheltuielile pe cât posibil, din strânsul curelei putând să alocăm sume pentru alte studii de fezabilitate și diverse mici lucrări, astfel ca să putem să mergem înainte cu strategia de dezvoltare locală. De asemenea, ce vreau să mai spun este că după ce vom termina de pus în practică acest proiect, comuna va fi acoperită din punct de vedere al iluminatului stradal, încheind astfel cu acest segment investițional. Ideea noastră de bază pentru 2026 rămâne cea de accesare a axelor de finanțare europene și guvernamentale. În fond, întregul proces de modernizare de anvergură care poate fi posibil rezultă din aceste posibilități de atragere a banilor. Știm cu toții că fără efort nu vin nici rezultatele favorabile, iar din bugetul primăriei nu se pot demara lucrări mari. Așa că ne hadarzăm doar cât ne ține plapuma. În rest, ne orientăm spre tot ce putem depune proiecte”, a transmis Marius Omotă (foto), primarul din Ilia.
În cifre
De menționat că pentru acest pas investițional s-au câștigat 996 334.96 lei reprezentând 100 % din valoarea cheltuielilor eligibile pentru a duce la îndeplinire obiectivul, deci zero participare financiară din visteria comunei. Necesarul tehnic prevede 170 de bucăți de corpuri de iluminat pe bază de teh-nologie LED, 21 de stâlpi de beton pentru iluminat public, cablu aerian pentru extindere rețea, 58 de bucăți de console de susținere aparat de iluminat și un punct de aprindere. Este una dintre dorințele administrative ce contribuie nu doar la modernizare, ci și la plus de confort și economie. De altfel, trebuie reamintit că tot prin AFM s-a mai implementat în anul 2024 un proiect de ce a avut ca interes iluminatul public, cel recent fiind completarea finală pe acest palier.
De ce e importantă axa de mediu
Legat de programul oferit de AFM, el vizează modernizarea sistemelor de iluminat public prin înlocuirea corpurilor de iluminat existente având un consum ridicat de energie electrică cu corpuri de iluminat cu surse LED, completarea sistemului de iluminat public existent cu corpuri de iluminat cu surse LED (în situaţiile în care stâlpii de pe tronsonul respectiv nu sunt echipaţi cu corpuri de iluminat sau acestea sunt deteriorate/nefuncţionale), extinderea sistemului de iluminat existent, precum şi achiziţionarea şi instalarea sistemelor de telegestiune aferente obiectivelor de investiţii. Finanţarea se acordă în procent de maximum 100% din cheltuielile eligibile ale unui obiectiv de investiţie şi în limita sumelor ce pot fi acordate, în funcţie de categoria unităţii administrativ-teritoriale. Dar după cum se spune, ca să prinzi lozul cel mare, e musai să participi.

