Politica si administratie

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, (foto) a a­nunţat că a publicat în trans­parenţă deci­zio­nală, pe site-ul Mi­nis­te­rului Sănătăţii, ordinul de ministru care va pre­lungi programul am­bu­latoriilor de spe­cia­li­tate în unităţile publice, până la ora 20.00. ”Am publicat în transparenţă decizională, pe site-ul Minis­te­rului Sănătăţii, ordinul de mi­nis­tru care va prelungi programul am­bu­latoriilor de specialitate în unităţile publice, până la ora 20.00”, a anunţat ministrul Sănătăţii, scrie News.ro.

Efect imediat
Alexandru Rogobete a afirmat că acest lucru va duce la creştere acce­sului oamenilor în spitalele publice, pen­tru investigaţii specifice am­bu­la­to­riului de specialitate, pentru tra­ta­men­te, imagistică şi radiologie medicală, analizele de laborator. El a precizat că este o primă măsură care va avea un efect imediat, odată cu prelungirea acestui termen.
ORDIN
Art. I – Ordinul minis­trului sănătăţii nr. 39/2008 privind re­or­g­anizarea am­bu­la­to­riului de specialitate al spitalului, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 25 ianuarie 2008, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 2, alineatul (3) se mo­difică şi va avea următorul cuprins:
“(3) În vederea creşterii accesibilităţii populaţiei la serviciile medicale am­bu­latorii de specialitate,
activitatea ambulatoriului integrat al spitalului se desfăşoară, în două ture, de către toţi medicii, prin rotaţie. Pro­gramarea nominală a medicilor din sec­ţiile de specialitate pe parcursul unei zile, săptămâni, luni, în funcţie de orga­nizarea activităţii, este propusă de şeful secţiei, avizată de directorul me­di­cal şi aprobată de managerul spi­talului.”
2. La articolul 2, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alin. (31) cu ur­mătorul cuprins:
“(31) Prin excepție de la alin. (3), activitatea în cadrul ambulatoriului se desfăşoară într-o singură tură, în si­tuaţia în care numărul medicilor este insuficient sau există situaţii obiective care nu permit desfăşurarea acesteia în două ture”.
3. Articolul 12 se modifică și va avea următorul cuprins:
Art. 12 (1) Ambulatoriul integrat al spitalului este coordonat de către di­rec­torul medical, care răspunde pentru activitatea medicală desfăşurată în cadrul acestuia.
(2) Modul de organizare a activităţii din cadrul ambulatoriului integrat al spitalului se aprobă de
către managerul unităţii sanitare la pro­punerea directorului medical”. (A.N.)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura