Categories: Sport

„Umilire” la start, „înviere” dupã 0-3

Ciprian Marinuţ

Componenţii echipei Mureşul Deva au fost în ton cu Sărbătoarea Paştelui şi şi-au asumat rolul modest de simple jaloane în prima repriză a meciului din deplasare cu Gaz Metan Craiova, fiind conduşi cu 3-0 la pauză. Devenii s-au trezit în partea secundă, când au redus din diferenţă şi au avut o bară prin Octavian Drăgan, pierzând cu 3-1.

Speranţe iluzorii
Devenii au rămas cu mâna goală şi după deplasarea de la Drobeta Turnu Severin, unde îşi dispută oltenii lui Jerry Gane meciurile de acasă, în ciuda intenţiilor declarate de a câştiga un punct de moral. Fără juniorii Petresc (convocat la lotul naţional under 17) şi Al. Dan (suspendat) şi „dezertorii” Breaz şi Stan, Mureşul a rămas aceeaşi echipă „stearpă” pe teren străin şi a ajuns la 12 etape, fără nici un punct adus de afară. Oltenii au dominat autoritar prima repriză, când au şi marcat de trei ori, prin Trifu (‘10) şi Boroiban (‘25, ‘40). Scorul la pauză putea fi şi mai umilitor, dar Gaz Metan CFR Craiova a mai trimis de două ori balonul în bară, prin Boroiban (‘29) şi Mitroi (‘32).

Picaj pe locul 13
Inexistenţi în prima repriză, devenii au „înviat” în partea secundă, când trupa lui Jerry Gane a redus ritmul, pentru că zarurile erau practic aruncate. Mureşul a redus din diferenţă, în minutul 50, prin atacantul Octavian Drăgan, scor 3-1. Acelaşi jucător a nimerit bara laterală, în minutul 87. „Am controlat meciul, dar în repriza secundă a intervenit o relaxare şi nu am mai fost decişi”, a spus la final Jerry Gane. În urma înfrângerii, Mureşul a fost devansată în clasament de ACU Arad şi a picat pe locul 13, penultimul din clasament, la egalitate cu ultima clasată Unirea Alba Iulia. În aceste condiţii, orice pas greşit în meciurile de acasă cu Arieşul Turda şi ACU Arad este sinonim cu retrogradarea.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Bârfitori avizați din re­giune ne anunță cu surle și trâmbițe un vii­tor an electoral cum…

8 ore ago

Bulina albă

Ioan Hirghiduș, profesor universitar din Uricani și apreciat scriitor Pentru că i-a fost acordată distincția…

8 ore ago

Bulina neagră

Florin S., din Vulcan Pentru că este acuzat că, alături de mai mulți complici, a…

8 ore ago

Bărbat reținut de polițiști după ce ar fi scos un cuțit într-un local din Uricani

Polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat, de 34 de ani,…

8 ore ago

Cetăţeni străini, arestaţi într-un dosar de trafic de droguri; ceremonie de „reconectare cu sinele” – organizată la o pensiune

Doi bărbaţi, un cetăţean peruan şi unul danez, au fost arestaţi preventiv, iar o femeie,…

8 ore ago

S-A VOTAT ÎN CAMERA DEPUTAȚILOR ÎNCHIDEREA PROGRAMULUI PNRR. AUR A VOTAT ÎMPOTRIVĂ!

La o primă analiză, bilanțul este ex­trem de grav pentru România. PNRR-ul a fost încărcat…

9 ore ago