„Cine nu-l susţine pe Geoanã va fi exclus din PSD“

Nicolle Ebner

Social-democraţii hunedoreni care vor susţine, la prezidenţiale, alt candidat decât pe Mircea Geoană, vor fi excluşi din partid, „fără nici o reţinere şi fără menajamente”, anunţă preşedintele filialei judeţene PSD Hunedoara, Florin Cazacu (foto).

Totul pentru preşedinte!
Cu două luni înainte de alegerile prezidenţiale, au început să se agite spiritele, nu numai între partide, ci şi în sânul lor. Mai ales, în PSD. Cunoscută drept cea mai unită formaţiune politică, PSD este atacat, din interior, de fostul preşedinte executiv, Octav Cozmâncă, cel care şi-a anunţat sprijinul la prezidenţiale pentru Sorin Oprescu şi care susţine că din aprilie 2005, PSD este condus de „grupuri de interese” şi „nu de un lider autentic”, conducerea partidului şi Mircea Geoană greşind profund, când au luat decizia de a se alia la guvernare cu PDL. Atacul clar la adresa lui Mircea Geoană nu este agreat de conducerea filialei judeţene PSD Hunedoara, decisă să curme orice tentativă de „rebeliune”. „În cazul în care se constată că un membru PSD Hunedoara susţine o altă candidatură decât cea a lui Mircea Geoană, la preşedinţia României, se vor aplica măsuri statutare, care pot duce până la excluderea acestuia din rândurile PSD. Este normal să avem o asemenea atitudine, având în vedere că suntem în apropierea uneia dintre cele mai importante campanii electorale din ultimii 20 de ani”, a declarat liderul social-democraţilor hunedoreni, Florin Cazacu, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.

Întâi măsoară de două ori şi abia apoi croieşte
Preşedintele filialei judeţene PSD Hunedoara afirmă că a citit, într-o publicaţie din Valea Jiului, un zvon potrivit căruia un membru PSD şi-ar fi exprimat admiraţia pentru Sorin Oprescu, dar menţionează că nu va lua măsuri de sancţionare, decât în cazul în care acestea se confirmă. „Vom analiza veridicitatea celor semnalate în presa din Valea Jiului şi, dacă sunt reale, vom lua măsuri, fără nici o reţinere şi fără menajamente”, mai spune Florin Cazacu.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un băiat care se dă­dea mare investigator, cel mai bun detectiv în viață de la…

2 ore ago

Bulina albă

Cristian Filip, fotograf și promotor al turismului hunedorean Pentru organizarea expoziției de fotografie „Descoperă Valea”,…

2 ore ago

Bulina neagră

Adrian F., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

2 ore ago

Maxim a produs la Hunedoara maxim de fericire. Să-i dăm Cezarului ce e al Cezarului

Antrenorul Corvinului, Florin Maxim, nu se dezminte. El a reușit în doar câțiva ani să…

2 ore ago

Pedepse reduse în cazul traficanților care ascundeau drogurile în pachete cu cafea

„Marfa” era cumpărată din Spania și trimisă în România cu firmele de curierat. Pentru a…

2 ore ago

A câștigat procesul cu un incendiator de terenuri

Primăria Hunedoara a câștigat procesul cu un cetățean care a fost amendat de cei de…

2 ore ago