Categories: Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un băiat care se dă­dea mare investigator, cel mai bun detectiv în viață de la Sherlock Holmes încoace, în sfâr­șit ar putea ajunge să-și primească răs­plata pentru pot­lo­gă­riile făcute. Gurile rele din regiunea cu lăm­pa­șe spun că omul, do­ve­dit și pedepsit pentru că fabrica dosare unor nevinovați pentru a obține calificative și gra­de, ar putea primi încă o nouă pedeapsă. Cârcotașii susțin că s-a dovedit implicarea sa în dispariția unor probe de la circul unde pres­ta, că în prezent e re­tras din activitate, iar băieții anticorupție se pregătesc să-l suie-n dubă, măcar pentru o scurtă pălăvrăgeală de 24 de ore.

 

Ibovnica unui șef taie și spânzură într-o ins­tituție publică din re­giune. Gurile rele spun că omul care con­duce structura locală care se ocupă cu trans­portul a fost obli­gat de către amantă să autorizeze niște băieți care nu prea în­de­pli­nesc condițiile de a e­fec­tua servicii de gen. Câr­cotașii spun că șe­ful era foarte strict și nu făcea concesii, nu pri­mea plocoane, nu în­chidea ochii. Așa că băieții au căutat altă cale să-l determine să le cânte în strună și au și găsit-o. Este vorba de o coniță cu care șe­ful își trăiește de ceva vreme a doua tinerețe și care îl are la degetul mic. Fata își știe in­te­re­sul și primește și de la băieți, dar și de la șef.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonarii de serviciu din re­gi­u­ne au acul fin și ne-au adus la cunoștință o tărășenie…

9 ore ago

Bulina neagră

Marius P., din Lupeni Pentru că riscă să ajungă după gratii pentru infracțiunea de lovire…

10 ore ago

Bulina albă

Matteo Albei, sportiv din Petrila Pentru că a luat medalia de bronz la Cupa României…

10 ore ago

Poliția Locală Deva: La datorie, aproape de oameni!

• Polițiștii locali, în prima linie pentru ordine și siguranță în comunitate De la intervenții…

10 ore ago

Operațiunea JUPITER: Percheziții de amploare în București și în patru județe. Dosar penal pentru promovarea simbolurilor fasciste, legionare și antisemite

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, sub coor­do­narea Parchetului…

10 ore ago

Lovitură pe piața neagră a produselor de lux din Hunedoara: Zeci de parfumuri și genți de firmă, ridicate de polițiști în cadrul Operațiunii „JUPITER”

Polițiștii din cadrul Biroului de In­ves­tigare a Criminalității Economice Hu­ne­doara au declanșat o amplă acțiune…

10 ore ago