Şi-a tâlhãrit prietenul de pahar
Sorina Popa
Un sătean din comuna Răchitova este cercetat în stare de libertate, după ce oamenii legii au stabilit că el se face vinovat de tâlhărirea unui bărbat cu care a băut într-un bar din oraşul Haţeg. Întâmplarea s-a petrecut în urmă cu două zile, tâlharul fiind prins ieri.
Potrivit poliţiştilor, cei doi bărbaţi au băut împreună într-un local din Haţeg. După ce s-au cherchelit bine, cei doi bărbaţi au plecat din bar. Pe Strada Nicolae Titulescu, din oraş, Valentin S., din comuna Răchitova, l-a deposedat prin violenţă pe prietenul de pahar, un bărbat din judeţul Bihor, de suma de 80 de lei şi un telefon mobil. În urma investigaţiilor, oamenii legii l-au prins pe tâlhar.