FlashPolitica si administratie

Gara din Brad va fi reabilitatã

Sorina Popa

Gara din municipiul Brad (foto) a fost inclusă în „Programul de reparaţii infrastructură feroviară privată pe anul 2011”, al Sucursalei Regionale CFR Timişoara, finanţat din fonduri proprii. Lucrarea de reparaţii capitale a clădirii Staţiei CFR din Brad, considerată monument istoric, va demara în acest an şi ea se ridică la suma de 860.000 de lei.

Ca această clădire să fie, în sfârşit, reabilitată, au făcut demersuri atât Prefectura Hunedoara, cât şi Direcţia judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional şi Primăria municipiului Brad.
„Reabilitarea şi modernizarea Staţiei de călători din Brad este importantă pentru comunitatea municipiului, aceasta reprezentând un simbol al oraşului. Mai mult decât atât, ea este una dintre porţile de intrare în zona moţilor. Luând în considerare şi faptul că gara din Brad este o clădire de patrimoniu, ne bucurăm că am reuşit în demersul pe care ni l-am propus” a declarat Attila Dezsi, prefectul judeţului Hunedoara.
Primarul municipiului Brad, Florin Cazacu, susţine că se chinuie de la primul mandat al său în fruntea brădenilor, să aducă fonduri pentru reabilitarea clădirii gării din oraş. „Vorbim de o clădire cu o arhitectură deosebită, a gării din municipiu. De ani de zile facem demersuri pe la toate instituţiile abilitate, pentru ca imobilul respectiv să fie supus unor lucrări de reabilitare, altfel, va fi distrus de tot”, a declarat primarul Florin Cazacu.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura