Sport

Deva ţinteşte aurul la Naţionalele de Gimnasticã

Ciprian Marinuţ

Gimnastele de la „Cetate” Deva au ca obiectiv cucerirea titlului la ediţia 2011 a Campionatului Naţional care va avea loc la Oneşti, la finalul săptămânii.
„Şcoala campioanelor” de la Deva va avea de înfruntat doar trei grupări adverse în lupta pentru titlul naţional, întrucât numai patru cluburi din ţară au reuşit să înscrie echipe complete în competiţia maestrelor. „Numai cluburile Cetate Deva, Dinamo Bucureşti, CSS Oneşti şi CSS Focşani au centre puternice şi vor avea echipe în concursul feminin, iar gimnastele de la celelalte cluburi vor concura doar la individual. Conform calculului hârtiei, lupta pentru primul loc la echipe se va da între Cetate Deva şi Dinamo. Sper ca noi să confirmăm că suntem favoriţi şi să câştigăm aurul la echipe şi cât mai multe medalii la individual compus şi în finalele pe aparate”, a spus Adrian Liga, directorul Colegiului Naţional „Cetate” Deva. Echipa deveană de maestre va fi formată din cinci gimnaste de la loturile naţionale. Raluca Haidu, Diana Trenca şi Amelia Racea (foto), componente ale lotului de senioare, pregătit de Octavian Belu şi Mariana Bitang, şi Beatrice Mărgărit şi Maria Balea, de la junioare, coordonate la acest concurs de antrenorii Gheorghe Orban şi Adela Popa. Dincolo de lupta pentru medalii, obiectivul principal al sportivelor de la lotul de senioare este pregătirea pentru Campionatele Mondiale de la Tokyo, din luna octombrie, unde se poate obţine calificarea directă la Jocurile Olimpice Londra 2012.

La „speranţe”, numai individual
În întrecerea gimnastelor tinere de la categoria „speranţe”, Cetate Deva va avea reprezentante doar la individual, nu şi la echipe. Miriam Aribăşoiu şi Andreea Munteanu vor evolua la toate probele, iar Ştefania Stănilă, care are unele probleme medicale, va concura doar la paralele. Gimnastica hunedoreană va fi reprezentată şi în competiţia masculină de sportivul Andrei Groza, din Călan, legitimat la CSS Reşiţa.
Competiţia se va desfăşura, între 26 şi 28 august, în Sala Polivalentă „Nadia Comăneci” din Oneşti, iar la start se vor alinia sportive şi sportivi de la următoarele cluburi: CSS Reşiţa, CSS Sibiu, Steaua Bucureşti, Dinamo Bucureşti, CSS 7 Dinamo Bucureşti, CSM Lugoj, LPS Bistriţa, LPS Arad – la masculin, respectiv SCM Bacău, Dinamo, Steaua, CSS Buzău, CNS CSS Deva, Farul Constanţa, CSS Focşani, CSM Oneşti, Petrolul Ploieşti şi CSS Sibiu – la feminin. Ca un element inedit, în concurs, dar fără să puncteze în clasamente, se vor afla şi componentele echipelor feminine ale Marii Britanii.

Programul competiţiei:
Vineri, 26 august:
11-12.10, Concurs feminin pe echipe de club şi individual Speranţe; 12.45-16.15, Concurs feminin pe echipe de club şi individual Maestre şi Marea Britanie; 18.30-21.00, Concurs masculin pe echipe de club şi individual;
Sâmbătă, 27 august:
10-13, Finale pe aparate Speranţe (sol, cal cu mânere, inele la masculin; sărituri şi paralele la feminin); 16-19, Finale pe aparate Maeştri şi Maestre (sol, cal cu mânere, inele la masculin; sărituri şi paralele la feminin).
Duminică, 28 august:
10-13, Finale pe aparate Speranţe (sărituri, paralele, bară la masculin; bârnă şi sol la feminin); 16-19, Finale pe aparate Maeştri şi Maestre (sărituri, paralele, bară la masculin; bârnă şi sol la feminin).

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura