Copacii comunişti

Prin anii ’70, copil fiind, îmi amintesc că odată cu venirea primăverii, locatarii de prin blocuri ieşeau să amenajeze zonele verzi. Eram prea mic ca să-mi dau seama dacă era vorba despre ceva impus, cerut de pe la partid (pentru cei mai tineri – Partidul Comunist Român, PCR), sau era ceva aşa, semi-impus, semi-liber-consimţit. Pot să vă spun însă, că nimeni nu părea supărat, se anunţa de la asociaţia de locatari că în cutare duminică este zi de amenajare a zonelor verzi (cum fiecare organiza, deci şi asociaţiile de locatari, nu scăpau grijii părinteşti a partidului, cred că ceva-ceva impunere era totuşi…). Se mai spunea la cine sunt lopeţile, greblele, hârleţele.
Unii se mai fofilau, că nu sunt acasă, că au altă treabă, mult mai importantă, dar majoritatea ieşea în faţa blocului unde locuia, acţiunea fiind văzută şi ca un fel de socializare primăvăratică, mai o bere, mai o ţuică, mai prilej de poveşti la soare (îmi amintesc că era invariabil o zi frumoasă, cu mult soare).
Ieşeau mai ales bărbaţi, în timp ce nevestele lor şi respectiv mamele noastre, ale copiilor, priveau de pe geam. Fiecare venea cu idei, se puneau bazele unui mare rondou de flori în mijlocul zonei verzi (tatăl meu îi spunea în glumă „mormânt”), se plantau florile, era tuns gardul viu, era întinsă sârma care împrejmuia zona verde, spre a o proteja mai ales de noi, de copii, să nu ne jucăm cu mingea pe-acolo.
Din când în când, erau plantaţi copaci, cel mai adesea plopi şi salcâmi, uneori sălcii plângătoare. Mai erau şi nişte copaci ornamentali, din care mâncam pe rupte nişte fructe mici, roşii şi foarte acre – „merişoare”. Nu ne plăceau, dar ne plăcea să profităm de neatenţia celor care „păzeau” zonele verzi şi să le luăm din pomi.
Pe la ora două după-amiază, se termina totul, parcările din faţa blocurilor erau măturate şi oamenii se duceau acasă, fără a privi activitatea ca pe ceva ideologizant.
Prea puţini se mai gândesc astăzi la zonele verzi. O mare parte din zonele verzi nu mai există, fie au devenit parcări, fie au fost ocupate de câte o clădire, construită mai mult sau mai puţin legal. Plopii au fost tăiaţi, pentru că nu rezistă mai mult de 25 de ani, se uscă pe interior şi se pot prăbuşi. Deşi erau foarte estetici, nimeni nu s-a mai gândit să planteze plopi. S-au mai plantat copaci, nu foarte mulţi, nu în multe locuri, dar plopi nu.
Zonele verzi sunt lăsate, multe, în paragină. Am mai dat exemplu propriul bloc, din mijlocul Devei – se face curăţenie, de către cei de la primărie, dar gunoaiele ajung la loc cu o viteză fantastică, îmi propun să mă uit cine poate arunca atât de multe hârtii şi blestemate de pet-uri, pur şi simplu, nu-mi explic.
Oricum, am epuizat spaţiul. Sunt sigur că aţi prins ideea…



 


3 Raspunsuri to “Copacii comunişti”

  1. Petre Lupu 1 spune:

    Felicitari pentru simtul civic deosebit.

  2. viky spune:

    Oricum toata acesta munca era una superficiala,una asa de marcat momentul cum se spune sau de achitare de sarcini…ceva caracteristic pt intreaga societate de atunci,,Noi ne facem ca mincim ei se fac ca ne platesc” zicala care din pacate inca si astazi e valabila la noi romanii.Si eu imi amintesc de acele obligatii cetatenesti si nu stiu cum naiba se facea ca intotdeauna in acele duminici aveam programat si fotbal in curtea scolii care se afla la o aruncatura de bat de bloc si eu traiam cosmarul vietii mele….acela de a disparea cit mai repede din fata blocului fara sa simta careva.Binenteles pt.a fi prezent in curtea scolii la fotbal.Sa nu spun ca de multe ori veneam cu baietii de la fotbal si sapam repede bucata care era repartizata familiei mele pt. a termina cit mai repede si a fi LIBER..Nu stiu de ce dar totusi nu-mi aduc aminte cu nostalgie de acele vremuri…

  3. Petre Lupu 1 spune:

    Superb Viky. Este adevarat ce spui. Sandu Gruian cand este nostalgic cand este tobosar al timpurilor noi debordand de democratie. Daca ii spuneam eu ce i-ai spus tu ma acuzau ca sunt obsedat de el si ma somau sa ii las in pace. Ii las in pace daca inchid site-ul. Daca tot l-au facut atunci sa dialogam, sa ne bucuram de inconseventele devenite gruienisme.


Scrie un comentariu

 

Primeste stiri prin e-mail

Introduceti adresa de e-mail:

Facebook-Mesagerul Hunedorean Twitter-Mesagerul Hunedorean
 

Ultima ora

 
 

Editia zilei

Mesagerul Hunedorean - Editia zilei
 

 

Reclama ta aici !

agerpres
 

EDITORIAL

  • Bătălia pentru Deva
  • 20 aprilie 2012

    MIRCEA
    LEPADATU
    Citeste tot articolul

    Comentarii

    Informatii utile

    Primaria municipiului Deva:
    213435 - 218325
    Prefectura Hunedoara:
    211850 - 211439
    Consiliul Judetean Hunedoara:
    211350 - 211624
    Apel Unic de Urgenta:
    112
    ITM Hunedoara:
    213416 - 221170
    Politia municipiului Deva:
    217730
    Casa Judeteana de Pensii:
    211031 - 219094
    CNAS Hunedoara:
    211776 - 219280
    OPC:
    214971
     
     

    Sondaj

    Pe care dintre acești candidați l-ați vrea primar al municipiului Deva?

    View Results

    Loading ... Loading ...

    Reprezentații - Teatrul de Arta Deva

    • Duminică 20 și 21 mai – Turneu in Antalya, Turcia ! Frida. Impresii spectacol invitat la Festivalul Internațional de Teatru Antalya, Turcia a III-a ediție - 20 May 2012 ora
      in 2 zile si 05:21 ore.
    • Moartea accidentală a unui anarhist de Dario Fo, regia Kemal Bașar (Turcia) scenografia: Mc Ranin, coregrafia Hugo Wolff, adaptare text, regizor secund Daniel Ionescu light design Yuksel Aymaz, muzica Quas - 25 May 2012 ora 19:00
      in 8 zile si 00:21 ore.
    • Iona de Marin Sorescu cu Ilie Gheorghe, Co-producție Teatrul de Artă Deva si Teatrul Național “Marin Sorescu “Craiova - 29 May 2012 ora 19:00
      in 12 zile si 00:21 ore.

    Starea vremii

    Parţial înnorat 12°C Parţial înnorat
    Vi Ploaie
    17/9
    Şanse de Ploaie
    23/12
    Du Şanse de Furtună
    25/12

    Calendar

    mai 2012
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Apr    
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    28293031  
    ziare


    camere foto digitale