Ziua Mondială a Sănătății este un prilej de reflecție asupra a ceea ce înseamnă cu adevărat sănătatea – nu doar ca drept fundamental al fiecărui om, ci și ca prioritate pentru întreaga societate

Astăzi, în numele Consiliului Județean Hune­doara, transmit un gând de recu­noștință profundă către toți profesioniștii din sănătate – medici, asistente, infirmieri, ambulanțieri, personal administrativ – care, cu dăruire, răbdare și profesionalism, sunt alături de pacienți zi de zi, în toate unitățile sanitare ale județului nostru.
În același timp, acest moment ne obligă să reafirmăm angajamentul nostru ferm față de investițiile în sistemul sanitar din Hunedoara. În ultimii ani, am alocat resurse importante pentru modernizarea și dotarea spitalelor din subordinea Consiliului Jude­țean – de la echipamente medicale per­for­mante, la modernizarea secțiilor și cons­truirea de noi spații de tratament.
Unitățile medicale din județul Hunedoara sunt în plin proces de transformare, pentru ca toți hunedorenii să beneficieze de ser­vicii medicale la standarde înalte, cât mai aproape de casă.
Am încredere că întreg personalul me­di­cal înțelege misiunea nobilă pe care și-a asumat-o și, dincolo de tratarea pacienților, va pune accent pe empatie și grijă față de pacienți.
Un gând de recunoștință se îndreaptă către personalul Asociației Salvital Hune­doara, pentru energia cu care se implică pentru ca hunedorenii să beneficieze de a­nalize și servicii medicale gratuite.
Avem în față multe provocări, dar și o direcție clară: un sistem de sănătate mo­dern, echitabil și eficient pentru fiecare locuitor al județului Hunedoara.
Sănătatea înseamnă viață, iar viața merită tot efortul nostru!
La mulți ani tuturor celor care lucrează în sănătate și multă sănătate hunedorenilor, de Ziua Mondială a Sănătății!

Laurențiu Nistor,
Președintele Consiliului Județean Hunedoara

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un șefuleț din zona noas­tră face tot ce poate ca șeful…

6 ore ago

Bulina albă

Dr. Andrei Bolojan, directorul Spitalului CF Simeria Pentru că a reușit să-și facă o echipă…

7 ore ago

Bulina neagră

G.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de evaziune…

7 ore ago

Hunedorean, membru într-o rețea de fraudă bancară, condamnat la închisoare

Individul din Petroșani, mutat în Bumbești Jiu, a fost judecat la Brașov alături de alți…

7 ore ago

Hunedorean urmărit internațional – obligat să plătească costurile cu extrădarea

Peste 10.000 de lei a fost obligat hunedoreanul să plătească Ins­pec­to­ratului General al Poliției Române,…

7 ore ago

Hunedoreancă, la un pas să fie omorâtă în bătaie

Femeia din Certeju de Sus a fost bătută cu o bâtă de baseball de către…

7 ore ago