Categories: Actualitate

Paznic de vânătoare prins la braconat

Magistrații au fost îngăduitori cu individul prins la braconaj, care avea misiunea tocmai de a proteja vânatul și fondul de vânătoare de braconieri. Judecătoria Brad l-a condamnat la puțin peste un an de închisoare, dar pedeapsa i-a fost amânată pe un termen de încercare de doi ani.

Patrulare de fond?
„Organele de poliție au fost sesizate de un cetățean, prin dispeceratul Poliției Municipiului Brad, că în a­propierea casei sale s-a executat un foc de armă. În urma deplasării la fața lo­cului, polițiștii au identificat auto­vehiculul marca Mitsubishi. În urma controlului efectuat asupra auto­ve­hiculului s-a constatat faptul că în por­tbagajul acestuia se aflau două exem­plare de căprior mascul împușcate. De asemenea, în interiorul autove­hi­culului au fost identificate două arme de foc, letale cu destinația vânătoare. În urma efectuării cercetării la fața lo­cului, inculpatul a relatat verbal faptul că el este cel care a executat focul de armă care a făcut obiectul apelului SNUAU 112, ucigând unul dintre cei doi căpriori, la lumina proiectorului descris anterior, în locul unde a fost identificat autovehiculul”, se reține din dosar. Individul le-a spus anche­tatorilor că a făcut o patrulare în fond și a văzut un căprior care i se părea rănit, așa că s-a gândit să-l împuște. Braconierul în vârstă de 52 de ani
a comis infracțiunile într-o modalitate ce indică o periculozitate sporită a subliniat instanța, astfel că a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 2 luni de închisoare cu amânare. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

o zi ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

o zi ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

2 zile ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

2 zile ago