Categories: Comunitate

Zilele Comunei Blăjeni, sărbătorite cu cântec şi joc popular

Magdalena Şerban

Peste weekend, a fost mare sărbătoare la Blăjeni, satul Criş găzduind „Zilele Comunei“, eveniment care în ciuda vremii capricioase şi reci, a încălzit inimile localnicilor.
Dacă ziua de sâmbătă a adus o horă ca pe vremuri şi focuri de artificii, duminică, petrecerea a fost susţinută de un spectacol în cadrul căruia a domnit folclorul autentic.
„Localnicii, dar şi fiii satului şi toţi oaspeţii care au ales să ni se alăture, s-au bucurat de o horă cu Diana Leaha şi trupa Sion, urmată de un foc de artificii, cu care am marcat manifestarea din acest an, dar şi de o discotecă pentru tineri. Duminică i-am premiat pe cei care ne dau o lecţie de longevitate în ce priveşte căsnicia, şi anume două «cupluri de aur», care au împlinit cinci decenii de mariaj. În 2014 am celebrat pentru prima oară astfel de cupluri, iar atunci au fost în jur de 50. Din păcate, nu am mai avut ocazia să-i premiem şi pe veteranii de război. Comuna noastră mai avea unul singur, care s-a stins din viaţă anul acesta. S-a lăsat şi cu petrecere, interpreţi ca Simona Costin, Vasile Coca, Maria Didraga, Anişoara Rad, Maria Mihali, Diana Leaha, Ciprian Roman sau grupul Izvoare bucurându-ne cu prezenţa lor artistică. Evident că nu avea cum să fie spectacol fără Ansamblul Tulnicul din Blăjeni, de care suntem tare mândri. Mai vreau să amintesc faptul că în afară de cea din 2014, ultima ediţie a Zilelor Comunei s-a desfăşurat în 2012, când am preluat mandatul de primar. Până atunci, se organiza un Festival al Florilor de Cireş, dar am considerat oportun să-l schimbăm, deoarece pur şi simplu existau neconcordanţe. Nu puteai face un festival al cireşelor la mijlocul lunii iunie, când acestea nu erau nici măcar rumenite. Din punctul meu de vedere, era o sărbătoare forţată: florile de cireş nu mai existau, iar fructele în sine nu erau coapte. În zona noastră nu avem cireşe coapte în 15 iunie, deci era atipic să se numească aşa”, a afirmat primarul Horia Jurcă (foto în centru), care a mai precizat că evenimentul a avut la bază bugetul local, sponsorii neînghesuindu-se să dea o mână de ajutor. Dar în ciuda greutăţilor, a fost o ediţie reuşită.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bulina neagră

Ion B., din Petroșani Pentru că și-a bătut soția, iar procurorii au fost nevoiți să…

8 minute ago

Ing. Dorin Gligor, directorul general al APA PROD S.A. Deva, apel către toți utilizatorii și către edilii localităților deservite

Magdalena Șerban Seceta severă din România determină ope­ratorii regionali de apă să impună res­tricții sau…

8 minute ago

Bărbat reținut pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, la Petroșani

Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată, prin SNUAU 112, la data de 10 august a.c.,…

11 minute ago

Se va vedea și din Deva eclipsa de soare din 12 august 2026

Miercuri, 12 august, asistăm la unul dintre cele mai spectaculoase eveni­mente astronomice ale acestui an!…

12 minute ago

Cum se apără procurorul care a atacat polițiștii cu spray după ce a fost prins cu pistol în discotecă: „Mă apăram de mafia din Banat”

Curtea de Apel Alba Iulia a respins, luni seară, propunerea de arestare preventivă a procurorului…

13 minute ago

Încă o investiție la Răchitova

Magdalena Șerban La Răchitova, lanțul in­ves­ti­țional are conti­nu­i­tate. Iar cum aparte­nen­ța la GAL aduce posibilități…

36 de minute ago