Categories: ActualitateFlash

Zeci de mii de hectare de păduri sunt neadministrate

Carmen Cosman

Aproape 30.000 de hectare de păduri din judeţul Hunedoara sunt neadministrate. Proprietarii lor, care le-au primit în urma aplicării Legii1/2000 sau a Legii 18, nu au găsit de cuviinţă să încheie un contract pentru paza lor cu ocoalele silvice de stat sau private.

Contract de parteneriat

Judeţul Hunedoara este unul în care nu o dată s-a semnalat faptul că pădurile se taie fără milă. Camioane întregi cu lemne fără documentele legale de însoţire a mărfii au fost prinse în mod repetat în trafic, dar chiar şi aşa, unii proprietari de terenuri împădurite nu au încheiate contracte pentru paza lor.
Codul Silvic îi obligă pe proprietarii de păduri să încheie un contract de parteneriat cu una dintre structurile silvice abilitate, iar amenzile pentru cei care nu se conformează merg de la 1.000 de lei în sus. Chiar şi aşa, mulţi proprietari de terenuri împădurile neglijează aceste prevederi legale. Emil Ignat, directorul Direcţiei Silvice Hunedoara, spune că, la ora actuală, aproximativ 30.000 de hectare de păduri sunt neacoperite de astfel de contracte. „Sunt două situaţii. În primul rând, sunt cei care nu au încheiat deloc contracte, care au suprafeţe mici de păduri, iar apoi, este cealaltă parte, a rău-platnicilor, a celor care au datorii”, a precizat Ignat. Situaţia este generată de faptul că, mulţi dintre cei cărora li s-au retrocedat pădurile sunt oameni în vârstă, cu venituri mici, care nu au fondurile necesare pentru a plăti taxele necesare pentru paza pădurilor pe care le deţin în proprietate. Alţii şi-au primit înapoi terenurile împădurite, dar au plecat din ţară, şi nu mai are cine să le achite taxele.

De stat şi private

Potrivit datelor oficiale, în judeţul Hunedoara există 157.000 de hectare de pădure proprietate de stat şi alte aproximativ 160.000 de hectare proprietate privată. Din acestea din urmă, doar 60.000 de hectare sunt administrate de ocoalele silvice care aparţin de Direcţia Silvică, însă, mai există alte cinci ocoale silvice private care administrează suprafeţele împădurite.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Degeaba platesti paza, ca nu pazeste nimeni padurile. Daca iti taie cineva din padurea ta, cei care trebuie sa pazeasca te intreaba pe tine cine a taiat ? Sa se duca dracului de dobitoci!!!!!!!!!

Recent Posts

Bărbat din Deva, reținut pentru 24 de ore după ce a refuzat montarea dispozitivului de monitorizare electronică dispus prin ordin de protecție

În cursul acestei după-amiezi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au luat măsura reținerii pentru…

17 minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au găsit săgetații din județ un nou mod de a-și continua răfuielile, dar în așa…

6 ore ago

Bulina albă

Hajni Hirt – artist din Petrila Pentru organziarea unei noi expoziții de lucrări de artă…

6 ore ago

Bulina neagră

Paul B., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru agresiune sexuală.

6 ore ago

Deveanul pentru care s-a cerut ordin de protecție a fost găsit și dus la Poliție

Ciprian Blaj, bărbatul implicat în scan­dalul din centrul Devei, a fost luat pe sus, ieri,…

6 ore ago

PERFORMANȚĂ EXCEPȚIONALĂ LA LICEUL TEHNOLOGIC AGRICOL „ALEXANDRU BORZA” GEOAGIU!

Suntem mândri să anunțăm re­zul­tatele spectaculoase obținute de ele­vii noștri la Etapa Județeană a Olim­piadelor…

6 ore ago