Winkler: Educarea cetãtenilor în privinta drepturilor pe care le au trebuie pusã la temelia oricãrui stat de drept

Educarea cetăţenilor în privinţa drepturilor pe care le au trebuie pusă la temelia oricărui stat de drept, susţine deputatul european Iuliu Winkler, candidat al UDMR la Parlamentul European.
”Cred că educaţia este unul dintre cele mai importante elemente, care trebuie puse la temelia unui stat de drept. E vorba de faptul că cetăţenii trebuie să fie educaţi, pentru a şti ce drepturi au”, a declarat candidatul UDMR.
În opinia sa, în cadrul reformei sistemului de învăţământ ar trebui pus accent pe educaţia civică a tinerilor, care trebuie să-şi cunoască nu numai îndatoririle faţă de stat şi societate, ci şi drepturile ce le sunt garantate prin Constituţie şi legi.
„Ar trebui ca procesul de reformă al sistemului de învăţământ din România să dea răspuns şi la modul în care îi educăm pe tinerii noştri, astfel încât, ei să fie conştienţi, la fel ca şi tinerii care se nasc în ţările cu o democraţie consolidată din Europa sau de oriunde din lume, de faptul că au nişte drepturi, de faptul că aceste drepturi sunt garantate prin actul fundamental al ţării lor şi prin actele conexe”, a afirmat Iuliu Winkler.
În opinia deputatului european, statul, la rândul său, trebuie să manifeste respect faţă de cetăţenii săi.
”Acest respect trebuie să fie simţit de către cetăţenii care intră în contact cu instituţiile statului. (…) Aş da o lege în România, chiar de mâine, prin care aş obliga toate instituţiile care lucrează prin intermediul ghişeelor, să le ridice, astfel încât, cetăţeanul să nu mai fie obligat să se aplece în faţa funcţionarului. Din păcate, în continuare, cetăţeanul din România este educat să aibă spinarea plecată în faţa instituţiilor statului, acest stat care este al nostru, al tuturor şi care ar trebui să fie în slujba cetăţeanului”, a subliniat Iuliu Winkler.
Potrivit deputatului european, UDMR va continua să acţioneze ca şi până acum, în favoarea intereselor beneficiarului actului administrativ şi a celui de justiţie.
”Actul administrativ, ca şi actul de justiţie, trebuie să fie organizat în favoarea beneficiarului, care este cetăţeanul. (…) UDMR va continua să acţioneze consecvent la toate nivelurile de reprezentare, prin aleşii săi locali, prin parlamentarii de la Bucureşti, dar şi prin aleşii săi de la Bruxelles, pentru reprezentarea intereselor membrilor comunităţii proprii şi ai cetăţenilor ţării noastre. Urmărim să ne punem în valoare convingerea că actul administrativ şi actul de justiţie, precum şi reforma în aceste domenii, trebuie să fie centrate exclusiv pe interesele cetăţeanului”, a adăugat Iuliu Winkler.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

ANUNȚ ÎN VEDEREA ACORDĂRII SPRIJINULUI MATERIAL  TICHETE SOCIALE PE SUPORT MATERIAL ȘI PACHETE CU PRODUSE…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

22 de ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

22 de ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

22 de ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

22 de ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

22 de ore ago