Vrea primarul Pãducel sã plece de la PDL?

Maximilian Gânju

Presa locală din Valea Jiului anunţă că primarul localităţii Petrila va fi exclus din PDL, însă preşedintele organizaţiei Judeţene a PDL-Hunedoara, Dorin Gligor, spune că nu a luat în discuţie o astfel de decizie şi nici nu are ce să-i reproşeze edilului.
Ilie Păducel (foto) susţine că nu există un motiv pentru care să fie dat afară din partid, în condiţiile în care a obţinut un nou mandat la alegerile locale din vară. „Eu am fost la Deva, la o şedinţă şi nu mi s-a spus nimic în faţă. M-a mai întrebat cineva dacă voi fi dat afară din PDL şi i-am răspuns că nu ştiu motivul. Sincer să fiu, de la Deva nu mi s-a spus direct că am greşit cu ceva. Aştept să vedem, astăzi, în România, este posibil orice“, a declarat primarul localităţii Petrila, Ilie Păducel (PDL). Dorin Gligor, preşedintele organizaţiei judeţene, susţine că nu s-a luat în discuţie o astfel de măsură. „Nu văd de unde au început discuţiile acestea. Eu nu-mi dau seama de ce şi pentru ce ar trebui să-i reproşez ceva primarului. Nu s-a pus problema de a mă gândi la reproşuri şi poate chiar dacă ar fi fost cazul, acum, în preajma Crăciunului, nici măcar în politică nu e nevoie de atitudini de genul acesta. Repet, nu este cazul”, susţine Gligor. Pe de altă parte, Ilie Păducel a fost curtat intens încă de dinaintea alegerilor locale, atât de PNL, cât şi de PSD. Edilul recunoaşte acest lucru iar dacă ar fi exclus din PDL, ar putea trece în orice clipă într-un partid aflat în barca puterii.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • in principiu toate gunoaie pleaca de la un partid la altul - mai ales atunci cand e vorba de ciolan

Recent Posts

Razie cu efective mărite în municipiul Hunedoara: polițiștii și jandarmii au acționat pentru menținerea ordinii publice

Polițiștii și jandarmii hunedoreni au desfășurat, în seara zilei de 27 februarie 2026, o amplă…

24 de ore ago

Pestisu Mic și Vețel, tot mai aproape. Edilii celor două comune vor să le unească. Însă decizia le aparține cetățenilor

Magdalena Șerban Guvernul pregătește cea mai amplă reorganizare administrativ-teritorială a României din ultimele decenii. Reforma…

2 zile ago

*BĂRBAȚI ARESTAȚI PREVENTIV, BĂNUIȚI DE FURT CALIFICAT ȘI COMPLICITATE LA FURT*

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au pus în executare două mandate de arestare preventivă…

2 zile ago

*PERCHEZIȚII ȘI REȚINERI DUPĂ O SERIE DE FURTURI ÎN VULCAN: POLIȚIȘTII AU RECUPERAT JUMĂTATE DIN PREJUDICIUL CAUZAT*

Polițiștii din Vulcan au identificat și reținut doi minori, bănuiți de comiterea a trei furturi…

2 zile ago

Drive test AZI şi MÂINE. BYD ATTO 2 DM-i prezentat în premieră la Autoglobus Timișoara

  Cea mai nouă mașină de la BYD, liderul mondial în producția de vehicule cu…

2 zile ago

DOI BĂRBAȚI CARE CONDUCEAU AUTOVEHICULE PE DRUMURILE PUBLICE FĂRĂ A AVEA ACEST DREPT, DEPISTAȚI DE POLIȚIȘTI ÎN TRAFIC, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii rutieri au întocmit dosare penale în cazul a doi bărbați, în vârstă de 42…

2 zile ago