Vor reuşi să treacă proiectul de interzicere a traseismului parlamentarilor?

Sorina Popa

Social-democraţii vor depune în viitoarea legislatură un proiect de lege pentru in­ter­zi­cerea trasesismului parlamentarilor, a anun­ţat liderul PSD Vâlcea, Constantin Rădulescu.

“Votul nu se poate tranzacţiona”
„Trăim o perioadă în care guvernarea trădează tot mai mult interesele cetăţenilor, schimbându-şi deciziile de la o zi la alta, o perioadă în care câştigul politic imediat stă deasupra vieţilor oamenilor. Cetăţenii nu mai trebuie înşelaţi, votul lor trebuie res­pec­tat! Acum, în campaniile electorale, înţe­le­gem cu toţii că oamenii dau girul unor pro­iecte, unor echipe animate de aceleaşi idei. Nu are nimeni dreptul să ducă votul cetă­ţeanului în altă parte! O ţară fără hoţie este o ţară în care votul cetăţeanului nu se poate tranzacţiona. În viitorul Parlament, vom iniţia un proiect de lege care să combată migraţia politică a parlamentarilor!”, spun social-democraţii.
Ca atare, MESAGERUL HUNEDOREAN a vrut să afle de la parlamentari din judeţ ce părere au despre un asemenea proiect.

Susţine demersul
Deputatul PSD de Hunedoara Natalia Intotero spune că “susţin orice demers de acest gen. Am afirmat în repetate rânduri că nu e normal ca votul dat parlamentarilor să fie schimbat pe parcursul mandatului. Sunt partide-satelit acum în Parlament, care s-au format cu oameni care au plecat din alte formaţiuni politice. Şi, am văzut cu toţii ce s-a întâmplat de multe ori la votul în Par­lament din cauza acestor partide”.

Poate fi găsită o soluţie
Deputatul social-democrat Ilie Toma a declarat că problema este una complexă, având în vedere că pentru ca un asemenea proiect să se realizeze trebuie revizuită Constituţia. “Trebuie găsită o soluţie ca parlamentarii să nu mai migreze de la un partid la altul, după bunul lor plac, după in­terese. Sunt de acord cu propunerea res­pectivă. Se poate găsi o soluţie pentru a îm­piedica pe viitor migraţia parlamentarilor”, a declarat deputatul PSD Ilie Toma.

Împotriva migraţiei
Deputatul PNL Lucian Heiuş susţine şi el pro­iectul de stopare a migraţiei parla­men­ta­rilor. “Sunt împotriva migraţiei politice. Este nor­mal dacă ai fost votat pe lista unui partid, să rămâi acolo. Votul nu este uninominal, aşa că dacă pleci din partid, e firesc să-ţi pierzi mandatul. Principiul este corect. Ca la aleşii locali”, a afirmat de­putatul liberal Lucian Heiuş.
Pentru ca un parlamentar să-şi piardă mandatul în cazul în care schimbă partidul este nevoie de revizuirea Constituţiei. Articolul 70 din Constituţie privind man­datul deputaţilor şi al senatorilor prevede: (1) Deputaţii şi senatorii intră în exerciţiul man­datului la data întrunirii legale a Camerei din care fac parte, sub condiţia validării alegerii şi a depunerii jurământului. Jurământul se stabileşte prin lege organică. (2) Calitatea de deputat sau de senator încetează la data întrunirii legale a Camerelor nou alese sau în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de incompatibilitate ori de deces.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zo­na noastră l-a pus pe un amic să-i…

2 zile ago

Bulina albă

Ciprian Achim, primarul comunei Lelese Pentru că, deși modernizează satele din fonduri europene, luptă pentru…

2 zile ago

Bulina neagră

S.A., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de omor…

2 zile ago

Parlamentarul hunedorean Tiberiu Claudiu Bârstan (AUR): aroganți, autosuficienți și perseverenți în nepăsare. Un Guvern fără direcție și fără plan de țară

Magdalena Șerban Deputatul AUR Tiberiu Claudiu Bârstan atrage atenția asupra a două aspecte esențiale, chiar…

2 zile ago

Uricani: la anul, va fi finalizat și pus în circuit noul Centru Comunitar Integrat realizat cu finanțare europeană

Magdalena Șerban Deși multe par doar promisiuni de campanie, nu toți edilii sunt la fel.…

2 zile ago

La Lelese, sărbătorile unesc și mai mult comunitatea

Magdalena Șerban În timp ce prin orașe, mall-urile au luat locul șezătorilor, iar de Crăciun,…

2 zile ago