Categories: Sport

Cristina Sîrbuleţ locul V la Campionatele Europene de Judo U 23

În aceste zile la Porec, în Cehia, se de­s­făşoară întrecerile Campionatului European de Judo pentru sportivi până la 23 de ani (U23), competiţie la care sunt prezenţi şi o serie de sportivi din ţara noastră.
Sportiva Cristina Sîrbuleţ, legitimată la SCM Deva a evoluat pe tatami de la Porec în cadrul categoriei -78 kg şi a reusit să încheie competiţia pe un onorabil loc V, fiind învinsă în semifinalele categoriei de chiar medaliata cu argint Karla Prodan, din Croaţia. Noua campioană europeană la această categorie este Inbar Lanir-Israel.
Alexandra Paşca a evoluat la categoria 52 kg,unde a fost învinsă în primul tur de por­tugheza Teresa Santos, iar Cleonia Rîciu a pierdut uşor la sârboaica Nadezda Petrovici.
Olga Severin, legitimată şi ea la SCM Deva, a pierdut în primul tur, la categoria -63 kg, în faţa croatei Iva Oberan, iar Florentina Ivă­nescu a pierdut în turul al doilea lupta cu slo­vaca Zarja Tavcar. De asemenea, Serafima Moscalu a pierdut în primul tur la categoria -70 kg, fiind învinsă de croata Lara Cvjetko, iar Alexandra Mazilu a pierdut în primul tur la Evelina Kleinyte (Lituania).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un șefuleț din zona noas­tră face tot ce poate ca șeful…

11 ore ago

Bulina albă

Dr. Andrei Bolojan, directorul Spitalului CF Simeria Pentru că a reușit să-și facă o echipă…

11 ore ago

Bulina neagră

G.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de evaziune…

11 ore ago

Hunedorean, membru într-o rețea de fraudă bancară, condamnat la închisoare

Individul din Petroșani, mutat în Bumbești Jiu, a fost judecat la Brașov alături de alți…

11 ore ago

Hunedorean urmărit internațional – obligat să plătească costurile cu extrădarea

Peste 10.000 de lei a fost obligat hunedoreanul să plătească Ins­pec­to­ratului General al Poliției Române,…

11 ore ago

Hunedoreancă, la un pas să fie omorâtă în bătaie

Femeia din Certeju de Sus a fost bătută cu o bâtă de baseball de către…

11 ore ago