Categories: Comunitate

Voluntari pentru cabinetul de Psihopedagogie al şcolii din Geoagiu

Magdalena Şerban

Noul cabinet de Psihopedagogie din cadrul Şcolii primare din Geoagiu a devenit şi mai prietenos pentru cei care îi vor călca pragul, intrarea acestuia fiind pictată de un grup de voluntari.
„Alături de o echipă formată din dascăli, colegi de la alte şcoli şi părinţi voluntari, cu prilejul Zilei Educaţiei, am realizat pictura Cabinetului de Psihopedagogie. Ne-am dorit să-l facem atractiv, primitor şi confortabil. Cabinetul a fost amenajat în vechea sală de cancelarie şi va fi compartimentat pe zone (de muzică, de teatru etc.), în funcţie de activităţile desfăşurate cu copiii. S-a montat parchet laminat, s-a zugrăvit, urmând să fie pregătit în concordanţă cu necesităţile educaţionale speciale ale celor mici. Este al doilea cabinet de acest gen, unul mai funcţionând în cadrul Colegiului Tehnic Agricol «Alexandru Borza» din Geoagiu. Iar pentru că pe 5 octombrie am marcat Ziua Mondială a Educaţiei, doresc să le mulţumesc tuturor celor care au contribuit la educaţia noastră, de la grădiniţă şi clasele primare până la facultate. Toate cadrele didactice care au sfătuit şi îndrumat de-a lungul anilor mii de elevi merită aprecierea noastră, a tuturor. Succes atât elevilor, cât şi îndrumătorilor acestora!“, a afirmat Octav Cismaşiu, directorul adjunct al Colegiului Tehnic Agricol „Alexandru Borza“ Geoagiu.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, ÎNTR-UN DOSAR PENAL PRIVIND VIOLENȚA ÎN FAMILIE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au dispus, la data de 3 septembrie a.c., reținerea…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc cârcotașii pe la colțuri că un an­gajat dintr-o instituție a plecat de la muncă…

3 zile ago

Bulina albă

Plutonierul Bogdan Raita, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, Pentru că a câștigat mai…

3 zile ago

Bulina neagră

D.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…

3 zile ago