Categories: Actualitate

Visul devine realitate! S-a pornit construcția mega stadionului din Hunedoara

Compania Naţională de Investiţii a demarat procedura de licitaţie pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de construire a noului stadion de la Hu­nedoara. Durata pentru proiectare va fi de 6 luni, iar durata de execuţie de 22 de luni, conform datelor publicate de CNI

Peste 10.000 de locuri
Conform studiului de fezabilitate, noul stadion de la Hunedoara va avea 10.100 de locuri, parcare subterană, zone de acces (rutier şi pietonal) şi toate facilităţile şi dotările specifice unui stadion modern, de categoria UEFA 4 (spaţii de cazare pentru sportivi, restaurant – cantină, sală de fitness multifuncţională, instalaţie de nocturnă, suprafaţă de joc cu iarbă naturală, cu încălzire şi drenaj). Valoarea totală a proiectului se ridică la 64,5 milioane de euro, finanţarea construcţiei fiind asigurată exclusiv din bugetul Companiei Naţionale de Investiţii. „Este un vis pe cale să devină realitate, la şase ani de la primele demersuri făcute în acest scop. În 2017, când am avansat ideea unui nou stadion la Hunedoara, mulţi au spus că aşa ceva este imposibil. Faptul că astăzi CNI a demarat procedura de licitaţie pentru construirea unui stadion nou în Hunedoara, dovedeşte contrariul. Hunedoara are nevoie de un stadion nou şi mă refer atât la oraş cât şi la întregul judeţ. Odată cu dema­rarea licitaţiei pentru construire de către CNI, Primăria muni­cipiului Hu­ne­doa­ra va începe proce­durile pen­­­tru demo­larea vechiu­lui stadion. În cazul în care nu vor exista contestaţii la rezul­tatele licitaţiilor sau alte impedimente ne­prevăzute, eu sper ca lucrările efective pen­tru construirea no­u­lui stadion să poată înc­epe în primăvara anului viitor. Îi mulţumesc preşe­din­telui Consiliului Judeţean Hunedoara, Laurenţiu Nistor, pentru parteneriatul pe care îl avem în realizarea acestui proiect, fostului ministru al Dezvoltării, Cseke Attila, care a sprijinit în mod decisiv demersul nostru şi ne-a ajutat să obţinem aprobările necesare pentru a ajunge cu proiectul în această fază, directorului CNI, Manuela Pătrăşcoiu, directorului pentru Investiţii din cadrul aceleiaşi companii, Adrian Cefalan, şi deputatului Vetuţa Stănescu pentru sprijinul acordat în perioada în care a fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării. Lista persoanelor cărora le suntem datori cu mulţumiri pentru susţinerea acestui proiect este mai lungă şi sper să le putem mulţumi tuturor adresându-le câte o invitaţie specială la inaugurarea noului stadion”, a declarat Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara. (A.Năstase)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Agresiune în plină stradă la Hunedoara: Doi bărbați au fost reținuți după ce au bătut un bătrân cu o piatră, din cauza unei datorii

Doi bărbați au fost reținuți de polițiști în urma unui conflict violent izbucnit în plină…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele anunță ultima fază cu omul nostru. Păi nu mai vrea nimeni să audă…

20 de ore ago

Bulina albă

Georgeta Tomuța, directorul executiv al AJOFM Deva Pentru că a câștigat și recursul împotriva suspendării…

20 de ore ago

Bulina neagră

V.R., din municipiul Deva Pentru că a fost prins băut la volan, alcoolemia sa ajungând…

20 de ore ago