Conflictul dintre doi soți din Hunedoara îi va marca o lungă perioadă pe cei doi copii minori ai lor, după ce bărbatul, într-un acces de furie, și-a călcat în picioare consoarta.
A luat apoi un cuțit și s-a năpustit asupra femeii amenințând-o că o omoară. ”În timp ce se afla la domiciliu, bărbatul a lovit-o cu pumnul pe soția sa. Totodată, a amenințat-o pe aceasta, în repetate rânduri, că o va ucide. Toate acestea de față cu cei doi copii minori. La un moment, agresorul a luat un cuțit din bucătărie și a amenințat-o pe nevastă”, se arată în dosarul în care femeia a cerut magistraților protecție. Individul acuzat de violențe nici nu s-a prezentat la procesul prin care se cerea să nu se mai apropie de copii și victimă. Instanța a dispus evacuarea agresorului din locuința comună și obligarea lui să păstreze o distanță de 100 metri faţă de femeie și cei doi minori timp de 6 luni. (M. Gânju)
Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…
Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniște, că s-a ales praful de…
Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…
C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…
Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, ieri, o ședință de lucru pe tema implementării „Proiectului regional…