Magdalena Şerban
Noul cămin cultural din Balşa urmează să fie dat în folosinţă, fiind deja oficiată slujba de sfinţire a lăcaşului. În ce priveşte investiţia, s-a adoptat politica paşilor mărunţi în executarea lucrărilor, alocările făcându-se în măsura posibilităţilor financiare anuale.
(în foto, în faţa noului cămin cultural), primarul comunei Balşa.
De amintit că vechiul cămin cultural a fost retrocedat Bisericii Ortodoxe, prin revendicare, aşa că administraţia locală a decis să ridice un nou lăcaş care să-i deservească atât pe cei peste 300 de locuitori ai satului, cât şi pe toţi cei care îi vor călca pragul.
Se aude prin târg că după ce „conuța penalistă” era să facă implozie când a…
Florin Maxim, antrenor FC Corvinul Hunedoara Pentru că a oferit suporterilor din Valea Jiului un…
Adonis P., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată după ce…
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva face un pas major în modernizarea infrastructurii medicale. Consiliul…
Un recidivist în vârstă de 29 de ani va petrece următorii 3 ani în spatele…
Un tânăr descoperit în stare de inconștiență la marginea municipiului Petroșani a fost condamnat de…