Noul cămin cultural din satul Balşa va fi funcţional din 2019, după cum susţin autorităţile locale.
„Exteriorul e aproape gata, faţada e făcută, dar mai sunt finisajele la interioare. Trebuie puse gresia şi faianţa, trebuie zugrăvit, plus multe altele. Încălzirea centrală pe lemne e realizată. Cu ajutorul lui Dumnezeu, la anul vrem să ducem la bun sfârşit întreaga lucrare. Bugetul nostru local e mic şi de-asta ne-am întins pe câţiva ani. Dacă ar fi fost bani, alta ar fi fost situaţia în momentul de faţă. Însă, suntem mulţumiţi şi aşa”, a arătat Simion Meteşan (foto), primarul comunei Balşa.
După cum se ştie, vechiul cămin cultural a fost retrocedat Bisericii Ortodoxe, prin revendicare, administraţia publică fiind pusă în faţa faptului împlinit. Rămasă fără lăcaş de cultură, a luat hotărârea de a ridica unul nou, care să-i deservească atât pe cei peste 300 de locuitori ai satului, cât şi pe toţi cei care îi vor călca pragul. Suprafaţa atribuită edificiului ajunge la 500 de metri pătraţi, iar programul de investiţii cuprinde şi o parcare cu 36 de locuri.
Mare e grădina politicii din zona lămpașelor și mulți îi mai sar gardul, mai ales…
Tiberiu Pasconi, primarul comunei Totești Pentru că a fost reales președinte al Ligii Aleșilor Locali…
Alina B., din Vulcan Pentru că a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de…
Judecătoria Hunedoara a respins cererea ca neîntemeiată și a sancționat-o pe reclamantă cu suma de…
Captură record realizată de polițiști și procurorii DIICOT. Trei persoane au fost reținute după ce…
Locatarii unui bloc din municipiul Vulcan traversează un adevărat coșmar din cauza comportamentului extrem al…