Exemplarele deosebit de frumoase au fost întâlnite pe culmile din defileu, însă şi în aceste zone ajung localnici în căutare de ciuperci ori alte produse, dar şi turişti. Din acest motiv, rangerii spun că există pericol de accidente. Ei atenţionează populaţia locală şi turiştii ca în zonele montane să evite suprafeţele cu pietriş, însorite sau stâncoase. Să nu se aşeze pe pietre înainte de a cerceta locul. Să nu escaladeze stânci şi să nu bage mâinile în crăpături. „La munte suntem doar vizitatori în casa animalelor sălbatice, atâta timp cât le oferim respect, şi ele ne vor respecta”, este mesajul rangerilor Parcului Naţional Defileul Jiului. De precizat că viperele cu corn sunt specii protejate prin lege, astfel că uciderea sau capturarea acestora sunt pedepsite. (M.Gânju)
În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism, iar în acesta se aflau doar…
În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…
S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…
Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de construcții care a…
Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…
View Comments
Ar fi trebuit ca fauna sa-i atace pe mafiotii de pe santierele Hidroelectricii, care au vrut sa distruga complet parcul national!