Categories: Actualitate

Pericol în Defileul Jiului

Maximilian Gânju

Vremea extrem de călduroasă din această perioadă face ca unul dintre cei mai periculoşi şerpi din ţara noastră să coboare de pe culmile munţilor până la şoseaua din Defileul Jiului, unde este mai rece.

Pericolul ca o persoană să fie muşcată de un şarpe veninos este ridicat, mai ales că defileul este circulat zilnic de zeci de oameni după fructe de pădure ori de muncitorii care reabilitează DN 66. Astfel, viperele pun în real pericol viata celor care trec pe drumurile ce urmează firul apei, fiind foarte agresive din cauza caniculei.
Mai mulţi muncitori care lucrează pe şantierul deschis în Defileul Jiului spun că nu o dată au fost la un pas să fie muşcaţi de şerpi. Spitalul de Urgenţă din Petroşani s-a aprovizionat cu de ser anitiviperin, în cazul unei urgenţe şi deja a fost nevoie să se intervină la un turist muşcat. Este adevărat că incidentul a avut loc la Obârşia Lotrului, iar victimă a fost un tânăr din municipiul Vulcan. Acesta a fost muşcat de mână şi în ajutorul lui s-a intervenit cu un echipaj de la Petroşani dotat cu ser împotriva veninului, iar mai apoi a fost preluat de un elicopter SMURD şi transportat la un spital din Capitală.
Alte atacuri ale viperelor au fost înregistrate în ultimele săptămâni în Retezat şi, din fericire, în toate cazurile victimele au primit ajutor de la salvatorii montani iar apoi de la medici. Specialiştii spun că perioada de caniculă face ca viperele să fie extrem de agresive, mai ales că sunt şi în perioada de împerechere. Turiştii şi cei care cutreieră munţii după fructe de pădure sunt sfătuiţi să poarte bocanci de munte şi dacă se intră în zonă cu vegetaţie înaltă, care nu permite verificarea suprafeţei solului, să lovească uşor vegetaţia cu un băţ astfel şarpele se va retrage. Tot aceştia mai spun că persoana muşcată de viperă poate muri în cinci ore, însă moartea survine în cazuri rare şi mai mult de jumătate din muşcături sunt “uscate” fără inoculare de venin.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie dă con­ce­dii medicale cum do­rește inimioara ei. Zvo­nerii au…

18 ore ago

Bulina albă

Corneliu Birtok Băneasă, inventator Pentru că toate cele şase invenţii şi programe ale Academiei Inventcor…

18 ore ago

Bulina neagră

R.U., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…

18 ore ago

Proxenet din Petroșani – în pușcărie pentru că n-a achitat daunele victimelor

Individul aflat în Penitenciarul Deva a fost condamnat de către o instanță din Alba Iulia…

18 ore ago

Parteneriat între Hunedoara și China

Ieri, într-o superbă zi de toamnă, cu lumina blândă a soarelui și un cer senin,…

18 ore ago

Au găsit o grenadă

Ieri, în urma unui apel la numărul unic de urgență 112, echipajul pirotehnic din cadrul…

18 ore ago