Ciprian Marinuţ
Lidera Ligii a IV-a, FC Hunedoara, a câştigat, fără probleme, scor 2-0, meciul cu Mureşul Brănişca, din prima etapă a returului, prin golurile marcate de nou-promovaţii în primul 11, Pârvu şi Boloş, şi şi-a menţinut avansul de cinci puncte faţă de următoarea clasată.
Triumful tinereţii
Într-o formulă de echipă cu o medie de vârstă sub 21 de ani, în care şi-au făcut loc trei nume noi (Pîrvu – junior, S. Boloş şi Corobea – transferaţi în această iarnă), FC Hunedoara a avut un start reuşit în retur. Trupa pregătită de Nelu Mitrică a arătat maturitate şi răbdare şi s-a impus clar în jocul de sâmbătă, din deplasare, cu Mureşul Brănişca, deşi a marcat târziu (minutele 65 şi 77) şi a irosit un penalty în prima repriză. „Echipa e în progres faţă de prima parte a campionatului. Se simte că tinerii noştri jucători s-au pregătit cu seriozitate în cantonamentul din timpul iernii, pentru că au dominat fizic meciul. Adversarii au avut o singură ocazie, în vreme ce noi am mai beneficiat de trei – patru situaţii de singur cu portarul, în afara golurilor şi a penalty-ului ratat”, a spus Dan Bobouţan, unul dintre fondatorii echipei hunedorene.
Terenul, principalul adversar
Mai tehnici, mai riguros organizaţi şi mai bine pregătiţi fizic, hunedorenii au aşteptat mai mult de o oră pentru a înscrie, din cauza terenului greu, a lipsei de inspiraţie la finalizare şi a defensivei aglomerate a adversarilor. Alb-albaştrii au controlat jocul şi puteau marca încă din prima repriză, însă Timofte (32) a executat slab un penalty, iar experimentatul portar Clep a reuşit să menţină tabela imaculată. Deschiderea scorului a fost semnată de juniorul Pîrvu (min. 65) cu un şut plasat de la 20-21 de metri. A urmat un asediu la poarta Mureşului, iar după alte câteva ratări, S. Boloş a dus scorul la 2-0, cu un şut la colţul lung.
În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism, iar în acesta se aflau doar…
În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…
S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…
Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de construcții care a…
Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…
View Comments
dan boboutanu nu este membru fondator ci a propus ca si consilier local un proiect.
cum sa scrieti ca fara probleme au batut la branisca baaaa?ca in prima repriza in afara de 11m nu or avut nici o ocazie