Viaţa altora

Prin anii ’30, Hollywood-ul lansase moda star-sistem-ului, adică produce vedete pe bandă rulantă, după reţete menite să impresioneze lumea. Se lua candidata/candidatul, i se confecţiona o biografie cât mai exotică, i se schimba numele şi era lansat pe piaţă, spre deliciul amatorilor de glamour, pentru care tăcerea lui Garbo sau buzele rujate ale lui Rudolf Valentino contau mai mult decât propria viaţă. Dar, totuşi, erau Garbo, Valentino, chiar Marilyn Monroe. Făceau ceva, reprezentau ceva, Bette Davis avea talent, Cary Grant şarm, Roger Moore era seducător. Nu mă duc doar în trecut, un George Clooney sau Angelina Jolie, dicolo de controversele stârnite, fac ceva pentru a-şi confirma statutul de „vedete”.
Puzderia de emisiuni cu vedete de la televiziunile noastre ne arată starurile cu pricina care nu fac nimic. Adică, nu sunt nici actriţe cu talent real, nu cântă de să rămână lumea cu gura căscată, dar sunt gratulate cu irezistibilul „vedeta”. „Vedeta a făcut…”, „vedeta a dres…”, iar tot ce vedem este versiunea feminină a unui fel de a fi, descris teribil de expresiv într-un editorial al Monalisei Hihn de săptămâna trecută. „Piţiponc”, spunea ea acolo, evident, deformând voit neaoşul piţipoancă. Ei, să-mi fie cu iertare, cam astea sunt „vedetele” noastre. Nu că aş fi eu foarte preocupat de ceea ce fac platinatele de pe copertele celor mai vândute tabloide româneşti, doar că ajungem din nou la impactul social pe care îl au asemenea anti-modele. Mediatizarea până la saturaţie a Monicăi Columbeanu, scandalurile Oanei Zăvoranu sau alte idioţenii care fac rating ar trebui să ne ducă cu gândul la faptul că doar acest gen de idioţenii fac în mod constant rating. Succesul nu se măsoară cum ar vrea ministrul Funeriu, ci după şansa de a te mărita cum trebuie şi a ajunge „model” sau, direct, „vedetă”!
„Vedeta” este arhi-prezentă, durerile ei sunt ale naţiei, nu ştiu care piţipoancă zice de altă piţipoancă că (vai, cacofonia este inevitabilă, dar parcă merită…) nu este vedetă! Ce durere, ce scandal naţional…!
Mă gândesc la rusul matematician care a refuzat un milion de dolari.